Un copil de 14 ani și-a salvat prietenul de la înec, deși avea mâna în ghips

0
Publicat:

Un adolescent de 14 ani din Sibiu a oferit întregii lumi o lecție de curaj. Băiatul, deși avea mâna în ghips, și-a salvat prietenul de la înec, chiar înainte de sosirea salvatorilor.

Un copil de 14 ani și-a salvat prietenul de la înec, deși avea mâna în ghips

Copiii se aflau pe malul unui lac, unde ieșiseră să se joace cu un vaporaj cu motor, pe care l-au lansat pe apă

Incidentul a avut loc sâmbătă seară, la un lac aflat la ieşirea din municipiul Sibiu spre Poplaca.

Potrivit Jandarmeriei Române, trei băieţi, cu vârste de 13 şi 14 ani, se jucau, iar la un moment dat unul dintre ei a intrat în apă pentru a recupera o jucărie şi nu a mai putut ieşi, existând pericolul de a se îneca.

„Prietenul acestuia, aflat pe mal, a sunat imediat la 112, apoi a luat decizia de a-şi rupe ghipsul de la mână pentru a intra după băiat. Pentru că avea mâna fracturată, nu a reuşit să îl scoată de tot din apă pe copil. Unul dintre jandarmii care se aflau în serviciu la dispeceratul unităţii a auzit pe staţie apelul şi şi-a dat seama că băieţii sunt foarte aproape de el”, precizat sursa citată.

Prietenul său a sunat la 112 pentru a cere ajutor, însă nu a așteptat până la ajungerea echipajelor de salvare. Copilul care a sunat la 112, a ales însă să își smulgă ghipsul de pe mână, și a intrat după prietenul său în apă.

Jandarmii și echipajele medicale au ajuns repede la fața locului și au intervenit și ei în misiunea de salvare a celor doi copii.

Am găsit 3 copii de 14 ani, unul post submersie, scos din apă de prietenul lui, era conștient, dar era somnolent și disneic”, a declarat Mirela Bădescu, unul dintre medicii SMURD prezenți la fața locului.

Acum copilul se află internat în spital şi este în stare stabilă. Şi prietenul său, cel care a scris povestea salvării, este bine. Medicii i-au pus din nou în ghips mâna fracturată, iar acum este acasă”, au menţionat jandarmii. 

Informația a fost publicată prima dată de publicațiile Digi24 și HotNews.

Mai multe pentru tine:
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026