ULBS începe înscrierile pentru un loc în cămin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Au mai rămas doar câteva zile pentru ca studenţii interesaţi de un loc în cămin să înceapă completarea dosarele de înscriere.

CITEŞTE ŞI:

Peste 5000 de locuri vacante la admiterea în ULBS

90 de locuri scoase la concurs la Facultatea de Teologie din Sibiu. Vezi perioada de admitere şi înscriere!

Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu a stabilit perioada de depunere a cererilor pentru ocuprea unui loc în cămin, pentru anul universitar 2011 – 2012, pentru 26 iunie – 15 iulie. Toţi studenţii interesaţi trebuie să depună cererile tip de cazare la Serviciul Social – situat în clădirea Direcţiei General Administrative a ULBS, aflată de pe bulevardul Victoriei nr. 10. Programul de funcţionare a biroului este zilnic între orele 10.00 – 15.00. Cei care vor depune actele vor primi un număr de înregistrare care atestă depunerea cererii. Pentru a primi loc în cămin se pot înscrie toţi studenţii din anii I, II, III, IV şi V de la programele de licenţă şi cei din anul I de la programele de masterat ai anului universitar 2010-2011.

„Candidaţii admişi în anul I în sesiunea din iulie - august 2011 pe locuri bugetare, vor depune cereri de cazare la Serviciul Social în termen de 10 zile de la afişarea rezultatelor finale la concursurile de admitere. Repartizarea acestor studenţi se va face pe baza mediei de admitere”, explică Ramona Todericiu, director adjunct în cadrul Direcţiei Generale Administrative a ULBS.

Repartizarea studenţilor de la programele de licenţă şi masterat pe cămine şi pe camere va fi publicată pe site-ul universităţii sibiene. Studenţii care au primit repartiţie în cămin şi nu se prezintă să-şi ocupe locul până la data de trei octombrie 2011 ora 20:00  pierd dreptul de cazare. Aceste locuri vor fi redistribuite de Comisia centrală de cazare altor studenţi care îndeplinesc condiţiile de cazare. ULBS dispune de aproximativ 2000 de locuri de cazare în toate căminele proprii.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil