Trupa sibiană Plenty anunţă că are nevoie de un chitarist

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi mai au o chitaristă, Plenty caută chitarist, pentru un nou proiect ! Audiţiile se vor face mai întâi cu membrii trupei, apoi cu public pentru a se face cea mai bună alegere. Anul 2011 le-au adus celor de la Plenty două premii.

CITIŢI ŞI:

“Eden“ se joacă în premieră la Sibiu la “Radu Stanca

Dosarul Sibiului la UNESCO nu va fi depus mai devreme de 2013

„Lacul Lebedelor“ ajunge pe 26 ianurie la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu


Plenty, trupa sibiană înfiinţată în anul 2008 a avut numeroase concerte în pub-urile din Sibiu şi din ţară, şi totodată au fost invitaţi la diverse festivaluri precum: Muzeul Labirint 2011 organizat la Sibiu, Festivalul de Jazz Sibiu 2010, Festivalul Internaţional al Culturii 2009 Sibiu etc.

Plenty a participat la cel mai mare concurs de talie mondiala, Global Battle of the Bands, unde au fost finalişti atât in 2010 si 2011.
 Anul 2011 le-au adus celor de la Plenty două premii - Locul 1 la secţiunea creaţie, în cadrul concursului ,,Iaşi Music Star’’, cu noul single “Unstoppable” – şi – Locul 1 la secţiunea Jazz din cadrul concursului ,,Festival Rock, Jazz, Folk“ de la Craiova.

Mai multe detalii puteti gasi pe contul de facebook al trupei.

Click pe SIBIU.ADEVARUL.RO pentru ultimele noutăţi de la Sibiu

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro sau sună-ne la 0369.809.113

Mai multe pentru tine:
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii