Trupa LaLa Band, în concert la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

LaLa Band vine in Sibiu, în cadrul unui amplu turneu naţional. Joi, 28 martie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor, toţi tinerii sibieni vor fi faţă în faţă cu idolii lor.

Succesul răsunator de care s-a bucurat LaLa Band pe tot parcursul anului trecut  a tranformat trupa-vedetă a serialului “Pariu cu Viaţa” într-una dintre cele mai apreciate şi iubite formaţii din România. În decembrie, LaLa Band a lansat cel mai nou material discografic, numit „LaLa Dance – LaLa Love Stories 2”, al patrulea album din cariera trupei.

Energici şi entuziaşti, membrii trupei LaLa Band au început la sfârşitul lunii ianuarie cel de-al treilea turneu naţional din cariera lor muzicală, numit "LaLa Love Tour". Lala Band dedică acest amplu turneu îndrăgostiţilor din toata ţara. 

Biletele sunt disponibile în două varinate, respectiv VIP Package, care costă 150 de lei, şi biletele simple, care costă 100 de lei, şi pot fi achiziţionate de la casa de bilete a sălii de spectacol. Pachetul VIP include un bilet în cea mai bună zonă a sălii, un obiect inscripţionat LaLa Band, un poster cu autografele artiştilor şi posibilitatea de a participa la o sesiune foto cu membrii trupei LaLa Band.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco