Târgul de Crăciun din Sibiu a avut peste 200.000 de vizitatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conform estimărilor comercianţilor, media zilnică a cumpărătorilor a fost de aproximativ 80 de persoane, ceea ce înseamnă că peste 170.000 de persoane au achiziţionat produse din Târgul de Crăciun şi aproximativ 200.000 l-au vizitat. 80 la sută dintre comerciaţi şi-au exprimat deja dorinţa de a participa la Târg şi ediţia următoare.

CITIŢI ŞI:

Aghiazmă la 2000 de metri altitudine

Peste 7.000 de oameni au făcut Revelionul în Piaţa Mare

Zeci de americani şi englezi au făcut Revelionul la Hotelul de Gheaţă (GALERIE FOTO)

Ediţia a patra a Târgului de Crăciun s-a încheiat în primele zile ale anului 2010. Această ediţie a  fost cea mai mare de până acum, din punct de vedere al numărului de comercianţi – 69 de căsuţe – şi al produselor comercializate. Conform estimărilor comercianţilor, media zilnică a cumpărătorilor a fost de aproximativ 80 de persoane, ceea ce înseamnă că peste 170.000 de persoane au achiziţionat produse din Târgul de Crăciun şi aproximativ 200.000 l-au vizitat. 80% dintre comerciaţi şi-au exprimat deja dorinţa de a participa la Târg şi ediţia următoare.

Anul acesta pe scena Târgului de Crăciun din Sibiu au urcat nu mai puţin de 20 de ansambluri şi grupuri folclorice din întreaga ţară alături de Ansamblul Folcloric „Margăritare” din Republica Moldova: două coruri bisericeşti (Corul Catedralei Mitropolitane Timotei Popovici din Sibiu şi Corul Bisericii Ştefan cel Mare), spectacole de teatru şi numeroase concerte de colinde susţinute de elevi şi studenti. Grupul Vocal Acapella a fost şi el o prezenţă specială în cadrul programului cultural al Târgului. Anul acesta organizatorii au pus accent pe promovarea tradiţiilor populare şi a artiştilor locali din Sibiu şi împrejurimi, care au evoluat bineînţeles şi alături de invitaţii din alte zone.Moş Craciun a sosit şi el în Piaţa Mare în 24 decembrie şi a dăruit cadouri la aproximativ 300 de copii. În jur de 100 de punguţe de cadouri au fost oferite şi copiilor care au colindat pe scena Târgului.

67.000 de vizitatori pe internet
Anul acesta organizatorii au construit şi un site nou de prezentare, bilingv, care a oferit posibilitatea vizitatorilor să arunce şi o privire virtuală în Târgul din Piaţa Mare. De la activarea siteului şi până la închiderea Târgului acesta a avut 67.053 de vizite, dintre care 11.000 utilizatori unici. Cei interesaţi să ofere un feedback organizatorilor au putut să completeze un formular în care să împărtăşească opiniile lor despre Târg. Pe lângă promovarea pe site-ul propriu, anul acesta Târgul din Sibiu a fost promovat şi la nivel internaţional pe siteuri specializate.

Organizatorii îi invită şi în 2011 pe sibieni şi oaspeţii oraşului la a cincea ediţie a Târgului de Crăciun, dar până atunci îi aşteaptă la Târgul de Paşte, care îi va aştepta anul acesta întrun format mai extins.Ediţia de anul acesta a fost deschisă în perioada 28 noiembrie 2010 – 2 ianuarie 2011 şi a fost organizată de Fundaţia Au-Ro Austria Pro România şi cofinanţat de către Consiliul Local Sibiu, prin Primăria şi Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro

Pentru ultimele noutăţi de la Sibiu, click pe imaginea de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta