Tabără cu voluntari de la Crucea Roşie pe Valea Sadului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţiunea este o iniţiativă a Crucea Roşie - filiala Sibiu, care organizează în această perioadă tabara „Lideri pentru mîine”, pe Valea Sadului.

CITIŢI ŞI:

Festivalurile tradiţionale continuă şi în august, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului

Zeci de copii vor căuta comorile din Ţara Oltului, la Avrig

Cinematograf ecologic, în Parcul Sub Arini din Sibiu

În această tabară se află un număr de aproximativ de 70 de tineri cu vârstele cuprinse între 14 şi 20 de ani, atât din ţară cât şi din străinătate, toţi voluntari Crucea Roşie.

„Poliţiştii sibieni din cadrul Biroului pentru Analiza şi Prevenirea Criminalităţii se vor întâlni cu tinerii aflaţi aici. În cadrul întâlnirii de miercuri dimineaţă vor fi abordate teme precum munca de poliţie, prevenirea consumului de droguri, fiind prezentată şi o parte din tehnica din dotarea Poliţiei sibiene, respectiv un autovehicul dotat cu aparat radar, dar şi laboratorul criminalistic”, a explicat Luciana Balteş, purtător de cuvânt la IPJ Sibiu.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente