Supervizare de 31 de milioane lei la autostrada Sibiu – Orăştie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a semnat, ieri, contractul de supervizare a lucrărilor de proiectare şi execuţie a tronsonului de autostradă Orăştie - Sibiu, loturile 1,2,3 şi 4 pe o lungime de 82 de kilometri.

CITIŢI ŞI:

Boc: Autostrada Piteşti - Sibiu "va pleca la drum în acest an"

18 milioane de euro pentru supervizarea autostrăzii Sibiu - Orăştie

Contractul a fost câştigat, prin licitaţie deschisă, de asocierea S.C. Consitrans SRL- SC Via Design SRL – Omicron - Amepro SA. Valoarea contractului se ridică la aproximativ 31,5 milioane lei fără TVA.

„Finanţarea este asigurată prin Fondul de Coeziune în proporţie de 85 la sută şi de către Guvernul României în proporţie de 15 la sută”, se arată într-o notă oficială a CNADR.

Valoarea estimată a contractului de supervizare era stabilită conform caietului de licitaţie, la aproximativ 72,9 milioane de lei. Lucrările la autostradă vor începe în această vară pe toate cele patru tronsoane, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 182 milioane euro.

Acestea vor fi gata în anul 2013.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV