Sibiu: Elena Zouaian- contabilul care pictează icoane

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Zouaian- contabilul care pictează icoane

În pofida faptului că zugrăveşte icoane doar de un an, artista a avut deja o expoziţie în Franţa şi una la Sibiu

Profil
Data naşterii: 1 septembrie 1962, Băleşti, Gorj
Educaţie: ASE Bucureşti
Familie: căsătorită, un copil

Prima meserie pe care a avut-o Elena a fost cea de învăţătoare. A predat 2 ani apoi a dat admitere la ASE în Bucureşti, iar acum este economist. Mai bines pus este expert contabil şi are propriul ei cabinet de expertiză contabilă. A ajuns la Sibiu pentru că i-a plăcut foarte mult oraşul şi,  îndemantă de prieteni, a ajuns să se stabilească aici alături de familie.
Elena vine dintr-o zonă etnografică destul de importantă pentru România, dar fără tradiţie în pictura icoanelor pe sticlă. De aproximativ un an pictează icoane pe sticlă şi se dedică şi trup şi suflet când pictează. I-a plăcut dintotdeauna arta şi are înclinaţie sau apropiere către religie. A pictat cu acuarele, şi ulei, iar pictatul pe sticlă a fost pentru ea o revelaţie.  Cântă în corul Catedralei Ortodoxe din Sibiu, din anul 1996, şi a avut asfel ocazia să meargă la multe mănăstiri şi biserici, unde să observe atent icoanele şi scenele religioase.

O colegă de cor i-a explicat tehnica picturii pe sticlă şi a ajutat-o cu câteva modele. „Pe sticlă se lucrează în oglindă, este ceva nemaipomenit. Vara aceasta am avut o expoziţie de icoane în Franţa, la Paulhac, aproape de Valea Loirei, unde am expus 15 icoane. A fost o expoziţie care a stârnit interes, pentru că doar în România, mai bine spus în Transilvania se fac asfel de icoane. Au fost appreciate, lumea le-a gustat“ spune Elena. A doua expoziţie a avut loc la Biblioteca Astra, în această luna şi a fost practic o sărbătorire a Crăciunului.

Elena a fost şi într-o tabără de creaţie şi a învăţat să picteze în ulei pe pânză, Asta face de aproximativ 4 ani, dar pictează în special pentru cadouri. Elena are totuşi un regret: „nu am timp să mă dedic artei. Mai mult de atât ea nu are valoare în ochii unora. Ne macină prea mult grijile zilei de mâine, ca să mai avem timp pentru artă“


Icoane pictate din suflet
Pentru pictura de icoane există nişte reguli care s-au transformat în tradiţie. „Culorile nu se combină cum vrem noi, au o semnificaţie specifică, o simbolistică anume. Prin icoană vedem ceea ce este deasupra noastră. Când pictez o icoană postesc. Nu-mi iese nimic altfel şi practic este şi o regulă în iconografie. Cu fiecare icoană se creează un chip, o legătură tacită şi o trăire. Priveşti personajul şi simţi că este cel pe care ai vrut să-l faci“ spune pictoriţa.

Multe icoane le-a făcut cadou, dar crede că a pictat până acum în jur de patruzeci. Fetiţa dânsei a pictat şi ea din curiozitate, dar nu are răbdare, iar pe cele care le-a pictat le-a facut şi ea cadou. Soţul o susţine în ceea ce face şi îi respectă pasiunea. „Când alţii butonează pentru a vedea telenovele la televizor, eu mai fac o icoană. Dacă stai lângă ea, o poţi face într-o zi. Eu lucrez în linişte. Am un soi de atelier, o cameră în care le şi expun şi le privesc, pentru că ele trebuie să placă şi ochiului“ declară Elena.
 

Ce-i place
Îmi place foarte mult să călătoresc. Am fost de curând în Liban, iar astă vară am fost în Franţa. Franţa îmi place la nebunie, iar în viitorul apropiat nădăjduiesc să trăiesc acolo câţiva ani. Îmi place să discut cu oamenii, să citesc, să scriu reportaje despre locurile în care merg. Îmi place Orientul sau Levantul după cum i se mai spune. Sper să ajung să-l văd în întregime.
Ce nu-i place

Sunt respectate icoanele în ziua de azi?

Eu gândesc că cel care vede o icoană spune măcar un Doamne-ajută! Sunt anumite medii în care este respectată. Este un loc pentru închinare. Cine nu respectă icoana nu respectă nici morala creştină. Icoanele sunt sfinte, iar unele fac minuni. Mulţi se întreabă de unde ştim cum arată sfinţii, dar Sfântul Apostol Luca a fost primul care a pictat-o pe Sf. Maria.

De ce Sibiu?

În 2007 s-au deschis mai larg drumurile către turism, dar nu s-a schimbat mare lucru în privinţa artei. Spre exemplu în Franţa, oamenii simpli sunt mai atraşi de artă şi într-un oraş mai mic. Ei au altă deschidere. Noi ne întrebăm ce punem mâine pe masă încă.

Mai multe pentru tine:
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Candidatul la funcția de premier al Republicii Moldova anunță primele nume din viitorul cabinet de miniștri
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Tradiții și superstiții de Sfântul Dumitru. De ce nu e bine să atingi cuțitele în această zi
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Politicieni huiduiți la sfințirea Catedralei Naționale. Susținătorii lui Călin Georgescu au strigat numele fostului candidat la prezidențiale
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Dotarea Armatei Roșii la 22 iunie 1941, în conformitate cu amintirile mareșalului G. K. Jukov
Profesoară de biologie din Iași, implicată într-un scandal uriaș. Elevii ar fi găsit imagini cu ea pe site-uri pentru adulți: „Face filme”