Sibiu: Constantin Chiriac despre premiul UNITER- O binevenită recunoaștere târzie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Teatrului Național „Radu Stanca“ a vorbit astăzi despre recunoașterea primită din partea Senatului UNITER. Chiriac a catalogat premiul drept o târzie și dreaptă recunoaștere.

„Echipa de creatori care a fost nominalizată de Senatul UNITER pentru a primi Premiul de excelenţă pentru turneul Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu la Festivalul Internaţional de la Edinburgh 2009 cu spectacolul Faust a realizat acest spectacol în anii 2006 – 2007, împreună cu 110 interpreţi, 35 de tehnicieni, precum şi cu o echipă de 11 membri ai Departamentului de Marketing, Organizare şi Promovare Spectacole. Salutăm această dreaptă recunoaştere a echipei excepţionale de creatori care a realizat această producţie. Din păcate, Faust nu a fost nominalizat la vremea respectivă pentru cea mai bună regie, iar recunoaşterea ca cel mai bun spectacol vine prin acest premiu de excelenţă, urmare a unei confirmări valorice la Festivalul Internaţional de la Edinburgh, ediţia 2009. Este binevenită această recunoaştere târzie, chiar dacă eforturile echipei manageriale şi ale celorlalţi 140 de membrii ai colectivului au fost omise“, a declarat Constantin Chiriac.

Uniunea Teatrală din România a decis luni, 8 martie, acordarea Premiului de excelenţă pentru creatorii Silviu Purcărete (regizor şi scenarist), Helmut Stürmer (scenograf – decor), Lia Manţoc (scenograf – costume), Vasile Şirli (compozitor) și Andu Dumitrescu (scenograf – efecte video) pentru impactul internaţional al spectacolului „Faust” după Goethe (Teatrul National „Radu Stanca” Sibiu) la Festivalul Edinburgh 2009.