Sibiu: Carnavalul Primăverii, la Avrig

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costumaţia este obligatorie

Chiar dacă primăvara se lasă aşteptată, localnicii de la poalele Munţilor Făgăraş marchează sfârşitul anotimpului rece şi începutul sezonului clad în felul lor caracteristic.

Ca în fiecare an, aceştia vor participa, în acest week-end, Carnavalul Primăverii, manifestare ajunsă anul acesta la cea de-a patra ediţie şi la care sunt aşteptaţi toţi localnicii şi turiştii cu vârste peste 14 ani. Costumaţia adecvată, cheful de distracţie şi buna dispoziţie sunt singurele condiţii pe care organizatorii le impun pentru participarea la petrecerea care se va întinde până a doua zi. Desigur, nu vor lipsi nici ingredientele de bază ale unui carnaval de primavară: muzica pe toate gusturile, dedicaţiile muzicale, concursurile şi jocurile, parada costumelor, tombola cu diverse premii şi multe alte surprize din partea organizatorilor. Carnavalul Primăverii este organizat de Asociaţia “Prietenii Avrigului” şi va avea loc mâine seară începând cu ora 19.00, la Sala Pavilion a Casei de Cultură a oraşului Avrig. Acţiunea este inclusă în calendarul anual de activităţi al organizatiei neguvernamentale din Avrig şi a devenit, în cei patru ani, extrem de cunoscută şi populară în rândul localnicilor şi al celor din localităţile învecinate.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”