Sibiu: Câini dresaţi, scoşi la licitaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii patrupezi, de la Centrul Chinologic din Sibiu, care nu corespund cerinţelor, sunt disponibilizaţi şi scoşi la vânzare.

Câinii urmează un program specific de dresaj şi instruire iar dacă la final, abilităţile nu îi recomandă pentru a fi folosiţi în activităţi poliţieneşti, riscă disbonibilizarea, mai precis, scoaterea lor la licitaţie publică. Aşa s-a întâmplat şi cu o căţelusă de 4 ani, care a fost disponibilizată pentru că nu se mai putea reproduce. Cazul nu este singular.

„Luna trecută noi am scos la licitaţie publică 20 de căţei, dar nu am vândut niciunul”, afirmă directorul centrului, comisarul şef Crişan Mucenic Lăzureanu. Tot acesta explică disponibilizarea raportându-se la oameni. „Exact ca şi la oameni, cum nu toţi copiii unei familii se pot face poliţişti, ci doar unul, pentru că doar unul are toate calităţile, aşa şi căţeii. Nu pot deveni toţi poliţişti”, mai adaugă acesta. Reprezentanţii centrului susţin că, înainte de a fi scos la licitaţie un patruped, contabilul calculează cheltuiala care i-a pricinuit-o creşterea acelui căţel şi în funcţie de aceasta se stabileşte preţul de strigare.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor