Senatorul Ion Ariton, trimis în judecată în dosarul Gala Bute, află miercuri dacă va fi cercetat în continuare sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Economiei, Ion Ariton, în prezent senator PNL, este trimis în judecată în dosarul Gala Bute. Acesta este acuzat de procurorii DNA că în anul 2011, în perioada în care era ministru în guvernul Boc II, i-a determinat pe reprezentanţii a 10 companii de stat aflate în subordinea sa să sponsorizeze organizarea galei de box profesionist.

”În condiţiile în care evenimentul era organizat de societatea comercială cu capital privat S.C. EUROPLUS COMPUTERS S.R.L., care a fost şi beneficiarul real al sumelor, sponsorizarea galei de box era interzisă de Legea nr. 32/1994. În acest context, atribuţiile de serviciu ale funcţionarilor care au încheiat contractele de sponsorizare au fost exercitate în mod defectuos, iar suma totală de 1.742.830 lei care a făcut obiectul sponsorizărilor constituie prejudiciu pentru companiile menţionate. 

Din probele administrate a rezultat că sponsorizările nu s-ar fi încheiat în lipsa intervenţiei ministrului, iar sumele ar fi rămas în patrimoniul companiilor cu capital majoritar de stat. Pentru a determina reprezentanţii companiilor să adopte conduita menţionată anterior, Ariton Ion şi-a folosit autoritatea şi influenţa derivată din funcţiile de ministru al Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, senator şi preşedinte al filialei judeţene Sibiu a unui partid politic. Prin folosirea autorităţii şi influenţei, Ariton Ion a urmărit transferul nelegal al sumei de 1.742.830 lei în patrimoniul S.C. Europlus Computers S.R.L”, arată DNA. 

Ariton este cercetat sub control judiciar, măsură pe care a contestat-o şi care se judecă miercuri, 9 septembrie, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.  

Vă mai recomandăm:

Un jandarm din Sibiu s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident rutier, după care a fugit de la locul faptei

Un subofiţer de jandarmerie din judeţul Sibiu a provocat un accident rutier soldat cu rănirea uşoară a unei persoane. Bărbatul a părăsit imediat locul evenimentului, fiind găsit câteva ore mai târziu de poliţişti, care au constatat că acesta avea şi o alcoolemie ridicată.

Cum aflăm kilometrii reali ai unei maşini second-hand. Metode infailibile folosite de samsari pentru a găsi „viciile ascunse“

Mulţi dintre cumpărătorii de autoturisme second-hand le găsesc abia după achiziţie „viciile ascunse“. Un specialist a explicat, pentru „Adevărul“, care sunt greşelile cele mai comune făcute de clienţii neexperimentaţi.

Sentinţă definitivă: închisoare pe viaţă pentru bărbatul care a ucis cu bestialitate o tânără din Mediaş

Bărbatul care a ucis cu bestialitate la începutul lunii martie o femeie pentru care făcuse o adevărată obsesie a fost condamnat de către Curtea de Apel Alba Iulia la închisoare pe viaţă. Decizia instanţei este definitivă.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi