Se scumpesc parcările în Sibiu. Preţurile se dublează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un tichet de parcare costă acum 1 leu pentru toată ziua, de luni până vineri.

Municipalitatea vrea să dubleze preţurile actuale, chiar din prima zi a anului viitor, pentru parcările din tot oraşul. Sibiul este actualmente oraşul reşedinţă de judeţ cu cele mai mici preţuri din România, pentru aceste servicii.

CITIŢI ŞI:

Amenzi mai mari pentru parcările ilegale,în Sibiu

Peste 130 de locuri de parcare în plus în zonele centrale ale Sibiului

Parcările au adus 1.000.000 de lei în primele 5 luni la bugetul Sibiului

Zilele în care sibienii mai pot parca în zonele amenajate de municipalitate, la preţul de doar 1 leu pe zi, par să fie mai mult ca sigur numărate. Administraţia locală are în plan un proiect supus deja dezbaterii publice, prin care să fie modificate actualele tarife şi modalitatea de taxare pentru autoturismele ce staţionează pe locurile special amenajate de către cei din cadrul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat.

Pentru parcările nedirijate prin sistem cu bariere, un tichet care costă 1 leu şi este valabil actualmente preţ de 10 ore, adică pentru intervalul 8.00 – 18.00, pe viitor va fi valabil numai 5 ore, existând două intervale orare, respectiv 8.00 – 13.00 şi 13.00 – 18.00, de luni până sâmbătă.

„Duminica parcarea autovehiculelor este gratuită. Taxa de parcare este de un leu pentru un interval orar de cinci ore”, se arată în proiectul pe care fiecare sibian îl poate răsfoi dacă merge la Centrul de Informare a Cetăţenilor.

Abonamente mai scumpe
Preţurile abonamentelor vor creşte automat şi ele. Cel pentru o singură parcare cu plată va crește de la 10 lei la 15 lei pe lună, iar cel pentru toate parcările va costa pe viitor 30 de lei în loc de 20 cât costă acum.

Totodată de la 1 ianuarie tariful de parcare din Cazarma 90, actualmente de 0.50 de bani pe oră va fi de 1 leu pe oră. În Piaţa Mică tariful de 1 leu pentru 30 de minute rămâne nemodificat.

Pentru ultimele noutăţi de la Sibiu, click pe imaginea de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG