S-a modificat perioada de prohibiţie pentru pescari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Anul acesta, perioada de prohibiţie începe şi se termină mai repede cu două săptămâni Foto Corina Macavei

Ministrul Agriculturii a emis un ordin prin care impune ca cele 60 de zile de prohibiţie pentru pescuit în România să se încheie la finalul lunii mai. Până anii trecuţi, perioada de prohibiţie se întindea până la jumătatea lunii iunie.

Prin ordinul 12 semnat în a doua parte a lunii februarie a acestui an, ministrul Agriculturii şi dezvoltării rurale, Petre Daea, a stabilit că măsurile de prohibiţie pentru toate speciile de peşti, crustacee, moluşte şi al alte vieţuitoare din apele naturale se instituie în perioada 1 aprilie – 30 mai 2017. Până anul trecut, perioada de prohibiţie era instituită de la mijlocul lunii aprilie, până la cel al lunii iunie.

Potrivit aceluiaşi Ordin 12/2017, perioada de prohibiţie la ştiucă este deja în vigoare, începând cu data de 23 februarie 2017. Această interdicţie va fi ridicată pe 15 martie, după care pescuitul la ştiucă va deveni din nou interzis, din 1 aprilie, laolaltă cu celelalte specii de peşti. Pescuitul la păstrăv indigen, păstrăv curcubeu şi păstrăvul fântânei este interzis în perioada 23 februarie – 30 aprilie şi între 15 septembrie şi 31 decembrie.

Pescarii ar fi vrut perioade diferenţiate

Pescarii din ţară nu consideră că instituirea unei perioade de prohibiţie valabilă la nivelul întregii ţări este o măsură fericită. ”Nu este un lucru bun, atâta timp cât un ordin de prohibiţie este dat pe toată ţara. Vremea nu poate fi la munte, precum la şes. Au fost cazuri în care în plină prohibiţie apele erau reci, peştii nu se reproduceau. Iar când s-a ridicat prohibiţia, peştii tocmai erau în plină perioadă de reproducere”, spune Alexandru Mareş, secretar al Filialei pescarilor Sibiu.

Împreună cu de alte asociaţii ale pescarilor din ţară, Mareş a făcut şi în anii trecuţi demersuri la Ministerul Agriculturii, pentru a lăsa la decizia fiecărei asociaţii judeţene care să fie intervalul celor 60 de zile de prohibiţie în vederea reproducerii. ” . E o loterie cu acest ordin valabil la nivel naţional, poate fi un lucru bun sau rău. Pentru că, la noi, de exemplu, apele pot fi îngheţate şi, atunci, degeaba ai prohibiţie căci oricum peştele nu se reproduce”, explică Mareş.

El apreciază, în schimb, interdicţia menţinută şi la ştiucă. Până în 2013, cu excepţia câtorva săptămâni din februarie – martie, pescuitul la ştiucă era permis şi în perioada de prohibiţie cu respectarea principiului „catch and release“. „Dar mulţi pescari încercau să se ferească de amenzi pentru pescuit în perioada interzisă, justificând că, de fapt, pescuiau la ştiucă“, detaliază Mareş resorturile unei astfel de interdicţii.

Noi zone de protecţie

În perioada premergătoare celei de prohibiţie totală la nivel naţional, prin ordinul de ministru amintit au mai fost instituite noi zone de protecţie a resurselor acvatice vii. Astfel, în judeţul Sibiu, spre exemplu, până în data de 15 martie este interzis pescuitul de orice fel la 500 de metri în amonte şi aval de podurile care traversează râul Olt. Cei care nu respectă interdicţiile stabilite pentru perioada de prohibiţie pot fi amendaţi cu sume cuprinse între 600 şi 1.000 de lei şi cu suspendarea permisului sau autorizaţiei de pescuit pe o perioadă de 90 de zile.

Mai multe pentru tine:
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi