Record: Mediaşul a încheiat Recensământul General Agricol

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Municipiul Mediaş

Recensământul General Agricol s-a încheiat la Mediaş, iar documentaţia a fost predată la Direcţia de Statistică din Sibiu.

CITEŞTE ŞI:

Medieşenii au ieşit în stradă, pentru a salva cluburile din oraş

Un copşănean a salvat din flăcări doi vârstnici

Recensământul General Agricol s-a desfăşurat în perioada 2 decembrie 2010 – 31 ianuarie 2011. Acesta se efectuează cu o periodicitate de 10 ani şi are drept scop asigurarea datelor statistice pentru fundamentarea politicilor naţionale în domeniul agricol, în concordanţă cu acquis-ul statistic comunitar.

La nivelul municipiului Mediaş, Comisia pentru Recensământul General Agricol a fost alcătuită din 13 recenzori, 2 recenzori – şefi şi un recenzor coordonator.

Au fost recenzate 1929 de exploataţii agricole, dintre care 24 aparţinând persoanelor juridice.

Suprafaţa recenzată a fost de 2700.69 ha din care 1054.05 ha aparţinând persoanelor juridice. S-a constatat că din totalul de 2700.69 ha, o suprafaţă de 225 ha nu este utilizată. De asemenea s-au mai recenzat 270 efective de bovine şi 260 efective de porcine, majoritatea pe raza satului aparţinător Ighişul Nou.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG