Record de vizitatori la Noaptea Muzeelor din Sibiu (GALERIE FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CNM ASTRA a înregistrat, la această ediţie a Nopţii Muzeelor, peste 20 000 de vizitatori, cea mai mare parte dintre aceştia fiind prezenţi la programul din Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA (în aer liber). Şi la muzeele din subordinea Muzeului Brukenthal, mii de oameni au făcut coadă să vadă locaţiile.

VEZI AICI GALERIE FOTO DE LA NOAPTEA MUZEELOR DIN SIBIU

CITIŢI ŞI:

Sărăbătoare câmpănească la Maifest în Pădurea Dumbrava (GALERIE FOTO)

S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” a fost vizitat de 1623 de persoane, iar expoziţia temporară Crucea – puntea Învierii, deschisă în premieră la Casa Artelor, a fost vizitată de 820 de persoane.

În Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, principalul punct de atracţie l-a constituit Festivalul „Tarafuri şi Fanfare”, organizat pentru a treia oară la Sibiu. Grigore Leşe şi ansamblurile invitate au cântat până la 00,30, într-o atmosferă deosebit de agreabilă, cu lumea dansând pe alei şi pe scenă, cu bărcile plutind pe lac şi cu miile de vizitatori bucurându-se de vremea prietenoasă şi de ofertele culinare ale hanurilor tradiţionale.

Peste 18 000 de vizitatori s-au delectat cu muzică românească şi cu plimbări sub clar de lună.Manifestările din Muzeul în aer liber continuă astăzi, 15 mai, cu a doua parte a Festivalului „Tarafuri şi Fanfare”, al cărui program a fost devansat, astfel încât la ora 16,00 se va da din nou startul muzicii de taraf şi fanfară şi jocului tradiţional. De asemenea, astăzi vizitatorii se vor bucura din nou de aromele delicioaselor bucate româneşti la Târgul de produse tradiţionale şi ecologice.

Blocaje în trafic
Fluxul mare de vizitatori de la Muzeul în Aer Liber, a făcut ca traficul auto pe drumul ce leagă Sibiu de Răşinari să se desfăşoare cu dificultate, sâmbătă seară, preţ de câteva ore.

Practic s-a mers bară la bară pe un tronson de câţiva kilometri, drumul de la muzeu spre centrul oraşului durând mai bine de o oră, în condiţiile în care în mod obişnuit se fac câteva minute.

Vizitatori mulţi şi la Brukenthal
Muzeul Armelor, cel de Istorie Naturală sau renumitul Palat Brukenthal au fost ticsite de vizitatori.

Oamenii au stat efectiv la coadă pentru a intra în palatul fostului baron. Printre vizitatori puteau fi observaţi cu uşurinţă foarte mulţi turişti din alte judeţe precum şi din străinătate.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”