Raluca Ioana Andrei aduce copiii mai aproape de muzeul Astra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sociolog şi coordonator de programe educaţionale în cadrul Muzeului „Astra“, Raluca Andrei se declară încântată de munca sa.

CITEŞTE ŞI:

Lidia Bădilă: „Eşti mult mai motivat când lucrezi pentru tine“

Zoltan Kalmar, publicist şi scriitor prodigios la Sibiului (PORTRET)

Raluca Ioana Andrei lucrează în cadrul Complexului Naţional Muzeal „Astra“ din anul 2001. Deşi spune că nu şi-a imaginat vreodată că va ajunge să lucreze într-un muzeu, aceasta consideră acum că slujba pe care o are i se potriveşte de minune. Iubeşte copiii şi, chiar dacă munca sa este una destul de dificilă, satisfacţile sunt şi ele pe măsură. „Cu copiii nu ai niciodată timp să te plictiseşti.Este foarte importnat ca cei mici să înveţe prin joc şi este o mare bucurie pentru noi când vedem că, după programele pe care le desfăşurăm, copiii ne recunosc pe stradă, ne salută şi îşi amintesc de activităţile pe care le-au desfăşurat alături de noi“, explică aceasta.

Activităţi diverse

Primul program pe care Raluca Andrei l-a organizat în cadrul instituţiei a început chiar în anul 2001, iar succesul de care acesta s-a bucurat a motivat-o. „Sub denumirea de «Muzeul Asta- un muzeu neconvenţional», programul se desfăşura pe parcursul unui an şcolar întreg, timp în care elevii desfăşurat activităţi teoretice şi practice, în care aflau secretele costumelor tradiţionale, ale ceramicii româneşti ori ale prelucrării lutului“, adaugă aceasta.
Prin implicarea în programele coordonate, Raluca Andrei a reuşit de fiecare dată să-i atragă pe copiii către muzeu şi să-i facă să îndrăgească tradiţiile populare. Unul dintre proiectele căruia i-a acordat o atenţie deosebită şi de care îşi aminteşte cu mare drag este „Muzeul în imagini“, dedicat copiilor cu deficienţe de auz. „Acest program l-am desfăşurat în colaborare cu micuţii de la Şcoala Specială nr. 2, iar răspunsul lor a fost unul deosebit. Copiii ne îndrăgeau foarte tare, noi mergeam să îii vizităm,iar ei, la rândul lor, veneau la noi în vizită“, adaugă sibianca.

Pregătiri pentru Dragobete

În prezent, Raluca Andrei coordonează programul „Muzeul se prezintă“, dedicat atât elevilor din şcolile primare şi gimnaziale, dar pune la punct şi ultimele detalii pentru Dragobete-sărbătoare ce va fi marcată printr-o srie de evenimente, în cadrul Muzeului „Astra“. „Evenimentul va fi  dedicat deopotrivă celor mici şi celor mari. De la recitaluri de poezie, muzică şi teatru, oferite de către actori ai Teatrului Naţional «Radu Stanca», elevi ai Liceului de Artă, în colaborare cu Asociaţia «Sibiul European» şi elevi ai Cercului de  Tradiţii şi Obiceiuri Populare din Mărginimea Sibiului-Cristian, până la mărţişoare pentru cei dragi, toate vor fi pregătite pentru această sărbătoare“, mai spune aceasta. Pe lângă toate aceste activităţi desfăşurate cu cei mici, Raluca Andrei este co-autor, alături de profesorul Cornelui Bucur, al unui abecedar şi dicţionar etimologic, din care copiii pot afla etimologia diferitelor cuvinte specifice tadiţiei româneşi, activitatea sa fiind completată de studii sociologice şi sondaje de opinie pe diferite teme.


Ce-i place

„Îmi place să ascult muzică şi să merg la teatru. Apreciez foarte mult munca celor de la „Gong“ şi merg foarte des la spectacolele lor, cu copiii. În plus, orice activitate pe care o pot realiza cu cei mici este o plăcere pentru mine“, spune RalucaIoana Andrei.

Ce nu-i place

Fiind o persoană foarte activă, aceasta spune că nu îi place să piardă timpul. De asemenea, nu îi plac persoanele care nu se ţin de promisiuni şi nici dezordinea.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor