Protest cu versuri din Queen, pe steagul României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oana Dichel, o studentă de 22 de ani din Sibiu, a ales un mod inedit de a protesta. Şi-a scris pe steagul cu care era îmbrăcată ”I want to break free, God knows”, şi spune că acesta este mesajul ei pentru Europa. Studentă la a doua facultate şi provenind dintr-o familie cu posibilităţi financiare, Oana spune a ales să iasă în stradă pentru că „sunt atacate cele mai importante principii care stau la baza statului nostru

Oana a terminat istoria la Cluj şi acum este studentă în Sibiu la Drept, în primul an. Provine dintr-o familie cu posibilităţi financiare, tatăl fiind avocat iar mama, angajată a unei facultăţi din Sibiu.

Protest la Iaşi cu „instigatori“, boschetari şi Băsescu în flăcări

Spune că nu a ieşit în stradă din cauza problemelor economice ci pentru că, spune ea, „sunt atacate cele mai importante principii care stau la baza statului nostru”.

„Sunt poate printre puținele persoane care nu suferă de foame, am un trai cât de cât decent, am ieșit în stradă pentru că eu consider că sunt încălcate valori și sunt atacate cele mai importante principii care stau la baza statului nostru.

Consider că democrația în momentul de față este încălcată, în ceea ce privește președintele României și-a depășit atribuțiile care sunt prevăzute în constituție, nu-l mai consider un mediator ci îl consider un instigator între guvern și parlament”, spune tânăra.

În cadrul facultăţii de istorie, tânăra a urmat specializarea Arheologie şi spune că acum, dacă nu ar avea ajutorul părinţilor, nu ar putea să se întreţină, chiar dacă a urmat singura secţie din ţară de acest gen.

„Eu dacă ar fi să-mi iau acum viața în mâini, să caut de lucru în meseria mea, nu aș găsi, pentru că eu am terminat pe domeniul de cercetare care este blocat. Eu, ca arheolog, mă pot angaja într-un muzeu, într-un institut de cercetare, dar posturile sunt blocate”, povesteşte Oana.

La protest, Oana a ales un mod inedit de a-şi spune nemulţumirile. Este îmbrăcată într-un steag, pe care sunt scrise versuri dintr-o melodie a formaţiei Queen.

„Mesajul provine chiar de la numele unei melodii a formației Queen, ”I want to break free, god knows”, este mesajul meu pentru Europa. De asemenea noi am mai redactat o pancartă pe care am scris în mai multe limbi de circulație internațională ”Libertate” și ”Jos dictatura”, în engleză, franceză, spaniolă, italiană, germană, pentru că am urmărit posturi internaționale, ce se transmite în vest și în toată lumea despre asta, și prima chestie a fost ”Huliganii”, povesteşte Oana.

Mai multe pentru tine:
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”