Protest anunţat de comunitatea „Vă vedem din Sibiu“ faţă de modul în care a fost organizat votul în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comunitatea „Vă vedem din Sibiu“ anunţă că va protesta, duminică seară, peste drum de sediul PSD Sibiu, în zona denumită de ei „Zona liberă de corupţie“, faţă de modul în care au fost organizate alegerile în străinătate şi în semn de susţinere faţă de ce care au stat ore în şir la cozi.

”Diaspora demonstrează încă o dată că este alaturi de ţară prin prezenţa masivă la vot din toate marile oraşe ale Europei. Această mobilizare se loveşte însă de incalificabila incompetenţa şi reaua-voinţă a guvernanţilor responsabili de organizarea alegerilor. Vom ieşi în această seară în Zona liberă de corupţie Sibiu în semn de solidaritate cu cei ce îndură oboseală şi căldură de multe ore la cozi interminabile, pentru exercitarea dreptului la vot esenţial în orice democraţie”, au transmis reprezentanţii comunităţii.

Aceştia au transmis mulţumiri tuturor celor din străinătate care au votat.

”Români din diasporă, vă vedem (şi) din Sibiu şi vă mulţumim pentru efortul vostru!”, au mai transmis reprezentanţii comunităţii.

Mii de români stau la cozi în străinătate pentru a vota, duminică, unii dintre ei temându-se că nu vor reuşi să facă acest lucru, astfel că le cer rudelor din România să voteze.

La secţiile de vot din străinătate au votat peste trei sute de mii de români. 

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă