Pompierii sibieni au donat sânge în Piaţa Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu au donat astăzi sânge, în cadrul unei campanii naţionale, “Din inimă pentru inimi”.

CITIŢI SI:

Acoperişul şi anexele unei case au ars la Curciu

Donarea a avut loc în Piaţa Mare a oraşului şi a fost o activitate cuprinsă în programul evenimentelor prin care s-a marcat Ziua Pompierilor din România, sărbătorită la 13 septembrie.
“Am venit să donez sânge pentru oamenii care au nevoie de sânge şi care sunt bolnavi. E prima oară când donez sânge”, a spus unul dintre voluntarii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.
“Acţiunea face parte din activităţile care marchează 162 de ani de la bătălia de pe Dealul Spirii şi face parte dintr-o campanie naţională de donare de sânge”, a declarat prim-adjunctul inspectorului şef, lt. col. Virgil Giurgiu.
Campania "Din inimă pentru inimi" a fost iniţiată în contextul Zilei Mondiale a Inimii, la care participă an de an peste 100 de ţări, şi se înscrie în seria de activităţi menite să marcheze Ziua de 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
S-a rupt lanțul de iubire în Iordania? Mariajul dintre Regina Rania și Regele Abdullah ar fi pe făraș
Animalele din România infectate cu rabie. Virusul este mortal dacă nu te vaccinezi la timp
Horoscop săptămâna 30 ianuarie - 5 februarie. Berbecii au susținere din partea Universului, Capricornii intră într-o perioadă de „resetare”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați