Peste 3.500 de sibieni au ieşit în stradă. „Credeaţi că nici noi nu ne iubim ţara?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă participarea a scăzut constant în ultimele seri, iniţiatorii protestelor de la Sibiu nu intenţionează să se oprească. Iar sâmbătă seara, numărul participanţilor a crescut brusc faţă de ultimele proteste.

Actualizare 21:30

Pe un vânt tot mai puternic, ce amplifica senzaţia de frig, aproximativ 1.000 de sibieni s-au mai întors în Piaţa Mare din marşul care a urmat un traseu de peste cinci kilometri, în cea de-a 13-a seară de proteste. ”ALDE şi PSD, aceeaşi mizerie” a fost printre ultimele scandări, înainte ca protestatarii să intoneze imnul României. Imediat după intonarea imnului, sibienii au început să se retragă în grupuri mari către case. Pentru seara următoare, protestatarii speră ca numărul celor care ies în stradă să fie şi mai ridicat.

Actualizare 20:50
Tinerii care au ieşit în stradă şi sâmbătă seară sunt cei care menţin ritmul scandărilor. Printre noile pancarte aduse de ei apare şi mesajul ”Credeaţi că nici noi nu ne iubim ţara?”. Unul dintre protestatari poartă pe spate o bucată mare de pânză, pe care a scris cu litere de-o şchioapă ”Vrem stat de drept, nu stat inept!”. ”E simplu: eu ies în stradă pentru dreptate, în primul rând. Şi ieşind pentru dreptate, ies şi pentru copiii mei”.

Actualizare 20:30
Ajunşi pe bulevardul Mihai Viteazul, din cartierul Hipodrom, numărul protestatarilor a crescut uşor, estimările indicând peste 3.500 de participanţi. ”Sfidare, trădare, PSD-ul moare”, este lozinca scandată la intersecţia unde coloana a repornit către centrul oraşului. Se manifestează paşnic, şoferii din maşini claxonând în semn de solidaritate. ”E frig, într-adevăr. Dar cum poate fi uşor atunci când te lupţi cu hoţii ajunşi la putere?”, se întreabă retoric unul dintre manifestanţi.

Actualizare 20:10
Pe traseul ales de protestatari, numărul sibienilor care s-au alăturat coloanei a crescut rapid. Sunt peste 3.000 de sibieni care mărşăluiesc în acest moment pe Calea Dumbrăvii. Dacă lozincile scandate le repetă pe cele din serile trecute, împotriva Guvernului şi a PSD, pe pancartele aduse de protestatari pot fi citite şi mesaje noi. ”Emigranţii: ca să ne întoarcem noi, trebuie să plecaţi voi” şi ”Dacă sunteţi împotriva tinerilor, sigur aţi pierdut lupta” sunt printre acestea. În faţa coloanei este întins un banner mare cu mesajul ”#rezist”.

Actualizare 19:50

Numărul protestatarilor a urcat la peste 1.000, după traversarea centrului istoric. ”Şi eu sunt aici pentru că nu mai vreau să fim conduşi de oameni certaţi cu legea. Cei care vor să conducă, trebuie să aibă un cazier curat”, cere o femeie care poartă o pancartă cu mesajul ”Vreau o Românie curată, nu furată!”. Traseul protestatarilor este mai lung decât în serile trecute. Coloana a ieşit din centrul istoric şi se îndreaptă către Hipodrom, cel mai mare cartier al oraşului.

1.000 de sibieni protestează în cea de-a 13-a seară consecutivă

Actualizare 19:30

În jur de 700 de sibieni s-au reunit în Piaţa Mare a oraşului în cea de-a 13-a zi consecutivă de proteste. Printre cei care continuă protestul se aud tot mai multe voci care cer reformarea întregii clase politice, nu doar a actualelor partide aflate la putere.  ”Rămâne aceeaşi problemă: corupţia din toate partidele. Nu trebuie să mai avem în Parlament oameni care au probleme cu legea. Şi care ajung acolo, culmea, să modifice legile”, spune una din tinerele protestatare, pe a cărei pancartă scrie ”Fără condamnaţi şi cercetaţi penal în Parlament şi în Guvern”.

După ce au intonat imnul, protestatarii au pornit în marş prin centrul istoric al Sibiului, scandând împotriva Guvernului.

Ştire iniţială. Protestele de la Sibiu sunt programate să înceapă tot de la ora 18:00, în Piaţa Mare, de unde o oră şi jumătate mai târziu să se pornească în marş. Mişcările de stradă din ultimele 12 zile au fost atent urmărite şi de Emil Ghibu, veteranul de război care în cursul zilei de vineri a împlinit 101 ani. ”Nu-mi vine să cred aşa ceva. Numai un nebun poate să facă o aşa lege. Acesta este semnul clar că, dacă el poate, toată lumea poate să fure. Cum poate să facă o lege doar pentru un om?” spune, din casa plină de prieteni care au venit să îl aniverseze, Emil Ghibu (foto jos).

De la fereastră

Veteranul care este urmaş al lui Onisifor Ghibu (profesorul de pedagogie şi politician care a jucat un rol important în realizarea Marii Uniri) a urmărit protestele în fiecare seară. În momentul trecerii coloanei de protestatari sibieni prin faţa blocului său, se aşeza la fereastră cu pancarta pregătită din timp şi cu părere de rău că nu se poate alătura oamenilor din stradă. ”Ar trebui ras guvernul Grindeanu şi pus în frunte primarul din Iaşi”, crede acum Emil Ghibu. Care a participat la fiecare scrutin, supărat fiind pe tinerii care nu îşi exercită acest drept.

Despre pulsul străzii, Emil Ghibu este informat de nepoata sa, care a ieşit la fiecare protest. Cei doi fii ai veteranului de război locuiesc în Statele Unite, respectiv Suedia.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG