Paleologu a vrut "foarte mult" documentele lui Cioran, dar n-a avut bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Theodor Paleologu a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu , că, în anul 2009, pe vremea când era ministru al Culturii,  a fost foarte interesat de achiziţionarea fondului de documente ce i-au aparţinut lui Emil Cioran , transmite corespondentul MEDIAFAX.

CITEŞTE ŞI:

Spectacol de teatru în tamvai, în cinstea lui Cioran

"Despre manuscrisele respective ştiam din vara lui 2009. Îmi atrăsese atenţia asupra lor un critic de teatru care se văzuse cu Eleonora Cioran. Ştiam despre ele, nu a fost vorba încă despre o ofertă, dar, evident, m-a interesat foarte mult subiectul şi am vrut foarte mult ca ministerul să le achiziţioneze şi s-a făcut o evaluare. Prima dată o evaluare rapidă, apoi şi una completă şi se ajunsese la o sumă, în euro, pe care ministerul nu o avea la acea dată", a declarat Theodor Paleologu.

El a susţinut că a sperat ca rectificarea bugetară de la finalul anului 2009 să rezolve problema banilor pentru cumpărarea documentelor, dar, pe lângă bani, a fost vorba şi de proceduri extrem de complexe care nu au fost îndeplinite până la încheierea mandatului său de ministru.

Paleologu a spus că nici Kelemen Hunor, care l-a succedat la şefia ministerului, nu a reuşit achiziţionarea documentelor, pentru că bugetul pentru anul 2010 a fost aprobat abia în aprilie.

"Bugetul pe 2010 a venit târziu, Ministerul Culturii nu s-a putut mişca atât de repede, iar doamna Cioran s-a răzgândit", a spus Paleologu.

Fostul ministru al Culturii a afirmat că ceea ce s-a întâmplat cu documentele lui Emil Cioran "demonstrează încă odată că bugetul Ministerului Culturii este foarte redus şi este greu să facă faţă unor astfel de provocări".

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump