Oraşul Cisnădie devine capitala europeană a elicopterelor radiocomandate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Federaţia Română de Modelism şi Aerodromul Măgura din Cisnădie  organizează, începând de astăzi, Campionatul European de aeromodelism- elicoptere radiocomandate clasa F3C, competiţie care este trecută oficial şi în calendarul Federaţiei Aeronautice Internaţionale.

La Campionatul European care se va încheia weekendul viitor se vor prezenta la start 55 de participanţi din Elveţia, Austria, Finlanda, Franţa, Germania, Marea Britanie, Grecia, Israel, Italia, Ucraina şi România. Ieri au avut loc verificările tehnice ale aparatelor înscrise în competiţie, iar platoul din faţa primăriei a găzduit aseară festivitatea de deschidere la care concurenţii au făcut cunoştinţă şi s-au tachinat în privinţa aparatelor cu care se vor „duela” până sâmbăta viitoare.

Astăzi are loc antrenamentul oficial, iar mâine, duminică, luni, marţi şi miercuri au loc cele patru tururi preliminarii ale concursului. Joi este zi de pauză, vineri au loc semifinalele, iar sâmbăta viitoare are loc marea finală, urmată de festivitatea de premiere. „Competiţia se anunţă una spectaculoasă, cu probe de acrobaţie şi aterizare la punct fix. În urma celor patru runde de zbor preliminare, vor fi selecţionaţi cei 15 care vor zbura în trei runde finale“, a explicat Alexandru Popescu, administrator la aerodromul Măgura.

Bijuterii de elicoptere
Elicopterele radiocomandate zboară cu motoare în 2 timpi şi în 4 timpi pe benzină, dar unele au şi motoare electrice cu acumulatori al cărui voltaj nu are însă voie să depăşească 51 de volti. Masa maxima a unui astfel de elicopter complet echipat este de 6,5 kilograme, iar dimensiunile aparatelor sunt de 1,5 – 1,8 metri.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete