Motorină la 3 lei litrul!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pretindea că le poate aduce combustibil la preţul de 3 lei/ litru, dar o dată ce prelua „comanda“ pleca cu banii şi nimeni nu mai putea lua legatura cu el. Aşa a reuşit să înşele trei medieşeni.



Bărbatul de 33 de ani, cercetat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de înşelăciune a fost identificat ieri,  cu sprijinul poliţiştilor din judeţul Vâlcea – Postul de Poliţie Amărăşti, iar ulterior a fost escortat la sediul Poliţiei Municipiului Mediaş.


„El se sustrăgea urmăririi penale pentru săvârşirea a 3 infracţiuni de înşelăciune, constând în aceea că sub pretextul că poate să obţină la un preţ inferior pieţei, 3 lei/ litru, combustibil, a convis şi primit, în luna ianuarie a acestui an, din partea a 3 victime sumele de 1.050 lei, 1.600 lei şi respectiv 600 lei, după care a dispărut“, spune Luciana Balteş.


Imediat ce a fost prins de poliţişti, bărbatul şi-a recunoscut faptele. El a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Mediaş continuă cercetările pentru a afla exact dacă bărbatul mai are şi alte infracţiuni la activ.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete