Ministrul Turismului promite redeschiderea birourilor de promovare din străinătate. „Vor fi 20 în loc de 8. Trei dintre ele - în China”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Turismului intenţionează să redeschidă birourile de promovare externă ale României din străintătate. Mai mult decât atât, ministrul spune că vor fi 20 de reprezentanţe, dintre care trei în China.

Actualul ministru al Turismului din România, Bogdan Trif, consideră „o greşeală” decizia de anul trecut privind desfiinţarea reprezentanţelor de promovare turistică cu sediul în străinătate, adică a organismelor care se ocupă cu promovarea turismul românesc în străinătate şi cu atragerea de turişti străini în România. „Lucrăm la acest lucru. Până la sfârşitul anului vă pot asigura că o să le avem deschise. Dar nu doar pe cele opt, ci o să avem 20”, a declarat Bogdan Trif, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă la Sibiu.

Oficialul s-a aflat la Sibiu în cadrul celui de-al treilea infotrip organizat pentru jurnaliştii din Europa în vederea promovării în mass media a atracţiilor turistice din România. Acesta s-a arătat convins că prin intermediul articolelor jurnalistice „vom fi promovaţi într-un mod mult mai eficient” şi a ţinut să precizeze că autoritatea pe care o reprezintă nu a abandonat „nici târgurile de turism”. „Ne pregătim să intrăm şi în mediul online. Din păcate, suntem rămaşi mult în urmă. Până la sfârşitul anului vom avea ghidul turistic, sub forma unei hărţi interactive, care va reliefa toate frumuseţile României – o aplicaţie cu informaţii şi posibilitatea creării traseelor”, a mai adăugat ministrul.

Imaginea României, pe piaţa asiatică

În contextul redeschiderii birourilor din străinătate, Trif a menţionat că îşi propune să promoveze imaginea României în Asia, în special pe piaţa chineză. „Vă pot spune, clar vor fi trei astfel de birouri şi în China. Ţintim piaţa asiatică. Să nu uităm, China livrează 120 de milioane de turişti pe an. Foarte puţini din aceştia ajung în România. Avem o istorie trecută comună. Mulţi ştiu multe despre România, doresc să vină. Din păcate, nu am fost promovaţi pe piaţa asiatică, de aceea e impostant să păstrăm legătura cu marii tur-operatori şi de a redirecţiona turiştii în zona noastră”.

Trif a mai spus, în acelaşi context, că autorităţile au scurtat perioada de acordare a vizelor. „Dacă înainte se dădeau la 3-6 luni, acum poate să le obţină în 36 de ore şi online”.

În afară de China, ministru a asigurat că vor mai fi birouri în afara Europei, dar că acest lucru se va decide după o dezbatere publică. Tot el a dat asigurări că până la sfârşitul acestui an România va avea o strategie integrată a turismului, în acest sens fiind încheiat un acord cu Banca Mondială de finanţare nerambursabilă.

Amintim că Ministerul Turismului a decis desfiinţarea reprezentanţelor externe ale acestei instituţii în mai 2017. Acestea se ocupau cu promovarea turismul românesc în străinătate şi cu atragerea de turişti străini în România, activând în SUA, Austria, Rusia, Germania, Franţa, Italia, Polonia şi Anglia.

Ministerul precizeaza atunci că se doreşte ca promovarea României pe pieţele externe să fie făcută corect, coerent şi eficient, acuzând faptul că birourile de promovare externă au funcţionat pe bugete create artificial, „după bunul plac al reprezentanţilor din cadrul acestor birouri de promovare”, fără a exista un control minimal asupra justeţei sumelor avansate drept cheltuieli.

Mai multe despre decizia de desfiinţare, citiţi aici.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare