Medieşenii au ieşit în stradă, pentru a salva cluburile din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 medieşeni s-au strâns sâmbătă seara, în jurul orei 22.00,  în Piaţa Regele Ferdinand I, pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de decizia Consiliului Local de a închide localurile din centrul istoric la ora 22.00.

CITIŢI ŞI

Mediaşul se culcă la 22.00. Barurile şi discotecile se închid devreme

Potrivit Nova Tv Mediaş, participanţii la întâlnirea nocturnă au explicat că au dorit ca în acest fel să arate că există oameni care doresc să poată ieşi undeva seara în week-end-uri. „ Mi se pare absurd, aşa ceva nu se face. O concluzie trebuie să se ia atunci când toată lumea este de acord cu treaba astea. Ei au votat, dar nu au întrebat localnicii“, a spus unul dintre tinerii care au ieşit în stradă, pentru Nova Tv.

Protestul medieşeniilor a fost unul paşnic, limitându-se la o plimbare liniştită, prin Piaţa Regele Ferdinand I. Cei care au ieşit în stradă promit însă că acţiunile de acest gen vor continua, dacă nu se va reveni asupra deciziei laută de Consiliul Local.

Conform hotărârii CL, medieşenii vor găsi magazine deschise între orele 8.00-23.00 din luna mai până în luna septembrie şi între orele 8.00-22.00 din octombrie până în aprilie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG