Majoritatea celor care au depus contestaţii în Sibiul la Evaluarea Naţională cer recalcularea notelor la Limba română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 600 de contestaţii au fost depuse de elevii clasei a VIII-a din judeţul Sibiu. Cei mai mulţi nu sunt de acord cu notele pe care le-au primit la proba de Limba română.

Fiecare al patrulea elev al clasei a VIII-a care a susţinut probele la Evaluarea Naţională din 2018 în judeţul Sibiu nu e de acord cu media obţinută.

Potrivit informaţiilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, 639 de tineri din cei 2640 care au fost prezenţi la examene au depus contestaţii. Aproape jumătate dintre aceştia – 314 – nu sunt de acord cu notele obţinute la proba de Limba română, iar 281 vor o altă notă la Matematică. Dintre cei 320 de elevi care au suţinut proba de Limba maternă (limba germană şi maghiară), doar 44 au depus contestaţii.

Cele mai multe contestaţii sunt ale elevilor de la Şcoala gimnazială Nr. 4 Sibiu: în total, 45. Dintre ele, 20 sunt semnate pentru că elevii nu sunt de acord cu nota la Limba română, 18 – la Matematică, iar şapte – la Limba maternă. Din partea Şcolii gimnaziale Nr. 4 Sibiu, la Evaluarea Naţională s-au înscris 86 de elevi, unul din ei lipsind de la examene. Dintre toţi cei prezenţi, 78 de elevi au obţinut note medii peste „5”.

Câte 44 de contestaţii s-au adunat la Şcoala gimnazială „Regina Maria” Sibiu (câte 22 la Limba română şi Matematică) şi la Şcoala gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu (24 la Limba română, 19 la Matematică şi una la Limba maternă). Şi la Colegiul Naţional „S. von Brukenthal” au fost depuse contestaţii: 40. De data aceasta, cei mai mulţi (15) nu sunt de acord cu nota la proba de Limba maternă, tot 15 elevi vor o altă notă la Matematică, iar zece – la Limba română.

La Şcoala gimnazială „Regina Maria” Sibiu au fost înscrişi 74 de elevi pentru a susţine probele la Evaluarea Naţională din 2018. Toţi au fost prezenţi la examene, iar patru dintre ei nu au reuşit să obţină nota medie mai mare de „5”.

Din 132 de tineri ai Şcolii gimnaziale „Nicolae Iorga” Sibiu înscrişi pe liste pentru a susţine examenele, doi nu au reuşit să obţină o medie de trecere. Iar la Colegiul Naţional „S. von Brukenthal” a fost înregistrată doar o notă medie mai mică de „5”: 83 de elevi din cei 84 înscrişi au susţinut examenele.

Mai multe pentru tine:
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
Glenn Close a apărut nud la 78 de ani! „Am rămas dezbrăcată și a fost așa de bine!”
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO
Cum vrea Ministerul Educației să reducă analfabetismul funcțional, cu peste 200 milioane lei. Patru școli beneficiare în fiecare județ
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Locul din România unde localnicii consumă apă pe banii Primăriei. Cum s-a ajuns la situația aberantă care îngroapă bugetele locale
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik