Laura Mihaela Marinescu, educatoarea pasionată de cercetare şi muzică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihaela Marinescu

Mihaela este educatoare de 10 ani şi spune că micuţii îi aduc cea mai mare bucurie. Timpul liber şi-l petrece alături de corul „Candelis“, în care cântă din timpul liceului

Mihaela a terminat Liceul Pedagogic şi imediat s-a angajat ca învăţătoare. Pasionată fiind însă de matematică şi din dorinţa sa de a deveni cercetătoare, a ales să se înscrie, în paralel, şi la Facultatea de Iginerie.

„Deşi am făcut Pedagogicul, mie mi-a plăcut întotdeaunamatematica, foarte mult. De mică visam să devin cercetător sau inventator, însă am hotărât că munca de educatoare, alături de micuţiide la grădiniţă este ceea ce mi se potriveşte cel mai bine“, spune educatoarea de la Grădiniţa nr. 38.

Mihaela nu s-a plictisit niciodată de ceea ce face şi crede că va rămâne în domeniu mulţi ani de acum înainte. „ Deşi este destul de greu să lucrezi cu atâţia copii mici, eu nu simt acest lucru pentru că îmi place foarte mult. Fie că ne jucăm, învăţăm sau ne implicăm în tot felul de activităţi şi proiecte, descoperim în permanenţă lucruri noi împreună, care ne dau o satosfacţie deosebită“, adaugă aceasta.

Nu a renunţat la cercetare
Deşi nu a profesat în domeniul ingineriei, Mihaela nu a renunţat totuşi la pasiunea sa pentru cercetare. Chiar anul trecut, a făcut un studiu în legături cu copiii cu o inteligenţă peste medie, care, spune ea, sunt extrem de sensibili şi reuşesc cu greu să se integreze în societate. Consideră că sunt mult prea puţine materiale despre acest subiect, la noi în ţară şi spune că şi-ar dori, ca pe viitor, să reuşească să îşi transpună concluziile cercetării într-o carte.

Pasionată totodată şi de muzică, educatoarea îşi petrece timpul liber cântând în corul „Candelis“, condus de fosta sa profesoară de la Liceul Pedagogic. Este cea mai tânără membră a corului care cuprinde doar foşti elevi ai şcolii şi participă de fiecare dată, cu drag, la evenimentele la care sunt invitaţi.

ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI
Care este cea mai mare satisfacţie pe care meseria v-a adus-o?

Atunci când simt emoţia copiilor, când reuşeşc să realizez o legătură între mine şi ei, când vin să îmi împărtăşească problemele şi bucuriile lor, nu pot decât să mă simt împlinită de ceea ce fac.

Mai aveţi şi alte pasiuni?
Doamna profesoară Anca Ilea, care coordonează corul din care fac parte, mi-a spus întotdeauna că un dascăl nu va putea spune niciodată ce alte pasiuni are. Asta pentru că meseria de dascăl este, în sine, o mare pasiune. Pot spune că îmi place să citesc sau să fac tot felul de alte lucruri, însă sufletul meu este alături de copiii de la grădiniţă.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Mihai Trăistariu intervine în scandalul burselor: „Unde să lucreze studenții, să facă striptease noaptea?” Mesaj dur pentru guvernanți: „Asta nu mai e carte!”
Amal Clooney a îmbrăcat culoarea vedetă a toamnei! Avocata și-a făcut încă o dată celebrul soț extrem de mândru
Regele Charles, mișcare istorică neașteptată, prima dată în 1428 de ani! Suveranul a numit o femeie în acest post cheie pentru Marea Britanie
Octavian Ursulescu rupe tăcerea. Ce relație era, de fapt, între Alexandru Arșinel și Stela Popescu? Mulți îi credeau soț și soție: „Un cuplu sudat numai pe scenă”
Vieți ca-n povești? Destinul tulburător al surorilor Guinness: blestemul unei dinastii de aur. Adevărul ascuns despre surorile Guinness
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Celebra Jane Goodall, specialistă în cimpanzei: „I-aș trimite pe Trump, Musk, Putin, Xi și Netanyahu într-o călătorie fără întoarcere în spațiu”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Rețetă turcească de salată de vinete cu iaurt și usturoi. E dietetică, delicioasă și sănătoasă
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda