Lanţ uman cu tema "Fii voluntar" la Mediaş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Mediaş, prin Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport,Turism şi Tineret, se alătură acţiunilor care au loc la nivel european în 2011, anul european al voluntariatului. Primul pas a fost lansarea Centrului de voluntariat Mediaş, iar ca prim obiectiv acest centru îşi propune organizarea unor acţiuni în cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului care se va desfăşura în perioada 9-15 mai 2011.

CITEŞTE ŞI:

Copşăneanul-erou care a salvat doi oameni dintr-un incendiu, premiat ieri de primar şi pompieri

43.000 de puieţi plantaţi la Mediaş

Săptămâna Naţională a Voluntariatului, aflată la cea de a-X-a ediţie, reuneşte într-o săptămână din fiecare an un portofoliu de sute de activităţi diverse de voluntariat, în numeroase comunităţi din ţară. În municipiul Mediaş se vor organiza patru activităţi dedicate voluntariatului şi anume:

    *  Lanţ uman cu tema „Fii voluntar pentru Mediaş" - la  această acţiune sunt aşteptaţi peste 200 de elevi aparţinând instituţiilor de învăţământ medieşene. Elevii vor purta afişe cu mesaje pro-voluntariat şi vor înconjura parcul din Piaţa Regele Ferdinand.
    *  Campanie de ecologizare a zonei Izvorul Dorului.
    *  Îndeplinim dorinţe!  Elevii vor strânge şi vor face donaţii de cărţi, jucării, dulciuri  copiilor cu probleme sociale.
    * Concurs de sloganuri pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi concurs de „Creaţie vestimentară din materiale reciclabile". Aceste concursuri se adresează doar voluntarilor înscrişi în baza de date a Centrului de Voluntariat Mediaş.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară