La Zoo Sibiu domneşte legea tăcerii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii instituţiei au refuzat astăzi dialogul cu cotidianul Adevărul, în condiţiile în care aceeaşi angajaţi au discutat ieri cu o parte a presei. Directorul instituţiei este anunţat de purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu ca fiind bolnav, dar este la serviciu, unde refuză însă să ofere orice fel de informaţii.

Angajaţi ai unei instituţii publice şi plătiţi din banii contribuabililor, angajaţii de la Zoo Sibiu au refuzat astăzi, în ciuda insistenţelor repetate, orice fel de dialog cu cotidianul Adevărul.

Timp de aproape două ore, am fost pasaţi între biroul de presă al Primăriei şi medicul veterinar, fără niciun rezultat, toate acestea, paradoxal, în contextul în care nu s-au solicitat niciun fel de date legate de cursul anchetei, singura dorinţă fiind aceea de a face un reportaj despre Bagheera, puiul orfan al Mihaelei. 

Veterinarul care susţine că ar fi fost atacat de tigroaica Mihaela luni şi că din acest motiv aceasta ar fi fost împuşcată a refuzat astăzi să ofere orice fel de informaţii, trimiţându-ne ba la director, ba la biroul de presă al Primăriei, în condiţiile în care aceleaşi veterinar oferea ieri fără nicio reţinere informaţii presei.

Directorul instituţiei, despre care purtătorul de cuvânt al Primăriei, Mirela Gligore, declara astăzi că este bolnav, era de asemenea la sediul instituţiei, dar a avut aceeaşi atitudine, de refuz categoric, în condiţiile în care acelaşi director, ieri, oferea de asemenea informaţii jurnaliştilor.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare