Început de an spectaculos pe scena Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu marchează începutul noului an printr-un maraton teatral de excepție ce aduce pe scenă unele dintre cele mai importante spectacole din repertoriul instituției. Prețul unui bilet la teatru variază între 5 și 20 de lei, în funcție de spectacol și locul în sală.

CITIȚI ȘI:

VIDEO Mădălin Voicu a ajuns la Urgența din Sibiu, după ce a mâncat prea mult de sărbători

Ce putem vedea la Teatrul Radu Stanca din Sibiu în luna ianuarie

Prima reprezentație din acest an va avea loc joi, 5 ianuarie, ora 19:00 și aduce în fața publicului cea mai jucată comedie a anului 2011 de la Sibiu: „Puricele în ureche“, în regia lui Șerban Puiu. Maratonul teatral continuă sâmbătă, 7 ianuarie, ora 19:00 și o aduce pe scenă pe Ofelia Popii în spectacolul „Felii“ pentru care a primit premiul UNITER pentru cea mai bună actriță într-un rol principal. Primul sfârșit de săptămână din acest an se va încheia duminică, 8 ianuarie, ora 19:00, cu „Opinia Publică“ în regia lui Cristian Theodor Popescu, un alt spectacol premiant ce a fost distins în cadrul Galei Comediei Românești cu premiul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar (Nicu Mihoc) și premiul pentru cea mai bună scenografie (Dragoș Buhagiar).

Luna ianuarie continuă printr-un program efervescent ce aduce la Sibiu patru noi spectacole care vin să completeze cele douăzeci și trei de reprezentații programate în acest început de an. Prima premieră a anului este programată joi, 12 ianuarie și îi aduce împreună pe actorii Nicu Mihoc și Serenela Mureșan în spectacolul „Eden“ de Eugen O’Brien.

„Profesorul de franceză“, o coproducție a Teatrului Național și CAVAS, va marca sâmbătă, 14 ianuarie, cea de-a doua premieră a acestui an. Seria premierelor continuă duminică, 29 ianuarie, cu spectacolul „Încurcă-i drace!“ în regia lui Șerban Puiu. Ultima premieră a acestei luni va avea loc la Secția Germană și aduce în fața publicului producția „Shakespeare în 90 de minute / Shakespeares sämtliche Werke (Leicht Gekürtz)“ ce va avea loc marți, 31 ianuarie.

Prețul unui bilet la teatru variază între 5 și 20 de lei, în funcție de spectacol și locul în sală. Biletele au fost puse în vânzare la Agenția Teatrală din bvd. Nicolae Bălcescu și online pe www.tnrs.ro. 

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Kate Middleton și Prințul William, apariție fabuloasă în plin scandal! Au fost superbi la Premiile BAFTA 2026
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete