Încep lucrări importante pe mai multe artere din oraş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria demarează începând chiar din acest weekend o serie de lucrări care vor afecta mai mult sau mai puţin traficul din Sibiu.

CITIŢI ŞI:

BMW închide cea mai circulată stradă din Sibiu, în weekend

Amnezie de un milion de euro, la Primărie

Astfel lucrările de reabilitare a drumului pe strada Viitorului vor începe de luni. Într-o primă etapă se va executa săpătura generală, pentru aceasta urmând să se închidă traficului tronsonul dintre strada Moara de Scoarţă şi Smighelski, pentru o perioadă de 2 luni.

Apoi, pe strada Ţiglari, constructorul va interveni începând de luni pe tronsonul situat între străzile Lutului şi Record. „Timp de aproximativ 6 săptămâni cât vor dura aceste lucrări, o bandă de circulaţie va fi restricţionată, traficul urmând să se desfăşoare alternativ, pe o singură bandă”, spune Mirela Gligore, din cadrul Biroului de Presă al Primăriei Sibiu.

Tot de luni, va începe lucrările pe cel de-al doilea tronson de pe Tudor Vladimirescu, respectiv cel situat între strada Patrioţilor şi strada Paris. „Acest tronson va fi închis traficului în perioada 4 – 20 aprilie. Rugăm pe această cale şoferii să folosească rute ocolitoare pe cât posibil pentru a evita eventualele blocaje în trafic”, mai spune Mirela Gligore. În fine pe strada Regele Ferdinand se vor efectua în perioada 2-4 aprilie lucrări de branşare a unei clădiri proprietate privată la reţeaua de gaze.

Pentru aceasta este necesară traversarea celor 4 benzi de circulaţie, lucrările urmând să fie efectuate fără întreruperea traficului, iar circulaţia se va desfăşura pe o bandă pe sens, alternativ.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro

Pentru ultimele noutăţi de la Sibiu, click pe imaginea de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”