Incendiul din munţi a fost lichidat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiul s-a extins pe mai bine de 60 dee hectare

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în zonă au rămas doar câte patru oameni în fiecare dintre cele două puncte, aceştia desfăşurând operaţiuni de patrulare. Supravegherea va mai dura aproximativ două zile, după care va începe evaluarea pagubelor şi stabilirea cauzelor incendiilor.

Incendiile de proporţii din munţii Lotrului au fost lichidate mai repede decât se anticipa iniţial. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Laurenţiu Anastasiu, „incendiul este lichidat, în prezent mai sunt doar câte patru oameni în fiecare dintre cele două puncte, pentru patrulare”.

Potrivit sursei citate, patrulele vor fi schimbate la interval de 12 ore, iar supravegherea va mai dura aproximativ două zile.

Apoi, se va începe evaluarea pagubelor şi se va încerca stabilirea cauzelor care au dus la declanşarea incendiilor.

Incendiile au mistuit peste 60 de hectare de vegetație și pădure tânără de conifere, în zona vârfului Tâmpa și vârfului Buceciului.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"