Fondul Proprietatea a pierdut procesul cu Romgaz pentru donaţia de 400 de milioane de lei către bugetul de stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondul Proprietatea, care deţine 15% din acţiunile Romgaz, a pierdut procesul împotriva producătorului de gaze pentru donaţia de 400 de milioane de lei către bugetul de stat, decizia instanţei fiind definitivă şi irevocabilă, au declarat surse citate de Mediafax.

Citiţi şi:

Lanţ uman cu tema "Fii voluntar" la Mediaş

43.000 de puieţi plantaţi la Mediaş

Decizia aparţine Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercial, au arătat sursele.

Adunarea Generală a Acţionarilor Romgaz, companie deţinută în proporţie de 85% de Ministerul Economiei, a decis la 30 noiembrie 2010 să doneze 400 de milioane de lei către bugetul statului, în baza unei hotărâri de Guvern. Tot atunci, Electrica a donat 150 de milioane de lei, iar Loteria Română - 70 de milioane de lei.

Tribunalul Sibiu a respins, în ianuarie, cererea formulată de Fondul Proprietatea împotriva Romgaz Mediaş privind anularea deciziei AGA, iar Fondul a anunţat că va continua litigiul la Curtea de Apel.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie