Faust revine pe scenă la Sibiu, din 8 martie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mega-producţia „Faust“ în regia lui Silviu Purcărete va fi reluată pe scena de la Hala Balanţa din Sibiu începând cu data de vineri, 8 martie, ora 19:00. Acesta este cea de-a şasea stagiune în care producţia Teatrului Naţional din Sibiu este prezentată în faţa publicului, iar în total până la finalul acestei stagiuni au fost programate treisprezece reprezentaţii.

Un reper important al teatrul românesc de după 1989, producţia Teatrului Naţional „Radu Stanca“ Sibiu contribuie semnificativ la promovarea valorilor culturale naţionale. Acest lucru a fost confirmat atât prin premiile obţinute, cât şi prin turneele întreprinse: premiul pentru cea mai bună interpretare feminină într-un rol principal (Ofelia Popii) şi premiul pentru cea mai bună scenografie (Helmut Stürmer) la Gala UNITER din 2008, participarea la Festivalul Goethe de la Frankfurt în 2008 şi în selecţia oficială a Festivalului Internaţional de la Edinburgh în 2009, Premiul Herald Angel Award 2009, Premiul de Excelenţă al Galei UNITER din 2010, participarea extraordinară de la Bruxelles din anul 2011, ce l-a avut ca invitat de onoare pe Preşedintele Comisiei Europene José Manuel Barroso, precum şi invitaţia primită în cadrul Programului Maribor Capitală Culturală Europeană 2012.

Cele treisprezece reprezentaţii programate până la sfârşitul aceste stagiuni vor avea loc după următorul calendar: vineri, 8 martie, ora 19:00; sâmbătă, 9 martie, ora 19:00; vineri, 5 aprilie, ora 20:00; sâmbătă, 6 aprilie, ora 20:00; sâmbătă, 27 aprilie, ora 20:00; duminică, 28 aprilie, ora 20:00; sâmbătă, 11 mai, ora 21:00; duminică, 12 mai, ora 21:00; sâmbătă, 8 iunie, ora 22:00; duminică, 9 iunie, ora 22:00; duminică, 16 iunie, ora 22:00; vineri, 12 iulie, ora 22:00; sâmbătă, 13 iulie, ora 22:00.

Spectacolul are o durată aproximativă de două ore, este prezentat cu supratitrare în limba engleză şi nu este recomandat celor sub 16 ani. Preţul unui bilet este de 30 de lei, cu excepţia reprezentaţiilor speciale din cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, în datele de 8, 9 şi 16 iunie, când preţul unui bilet este de 40 de lei. Biletele pot fi achiziţionate de la Agenţia Teatrală din Sibiu (bvd. Nicolae Bălcescu, nr. 17) sau direct de acasă prin intermediul portalului eventim.ro.
 

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima