Dosarul în care este judecată Vlas, o aberaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioana Maria Vlas, trimisă în judecată de procurorii DNA pentru păgubirea a peste 5.300 de foşti investitori la FNI sibieni, consideră că măsura este o „aberaţie“.

CITIŢI ŞI:

Ioana Maria Vlas, inculpată într-un nou dosar. 5363 de sibieni s-au constituit părţi civile

Ioana Maria Vlas a declarat pentru Mediafax că nu ştia că a fost trimisă în judecată de către Serviciul Teritorial Alba Iulia al DNA, dar că ştie despre ce dosar este vorba. Vlas a spus că dosarul în care a fost trimisă acum în judecată este unul în care peste 5.300 de foşti investitori FNI din Sibiu au făcut plângeri penale împotriva sa pentru înşelăciune, în anul 2 000, iar abia opt ani mai târziu dosarul a fost trimis de la Parchetul din Sibiu, unde au fost depuse plângerile, către DNA, având în vedere valoarea mare a prejudiciului. Ioana Maria Vlas a afirmat că, în mod normal, nu ar trebui să fie judecată din nou în dosarul FNI, întrucât a fost deja judecată şi condamnată pentru faptele sale.

„O persoană nu poate fi judecată de două ori pentru aceeaşi faptă. Ceea ce se întâmplă este o aberaţie, este totalmente absurd şi este o încălcare a legii. Acei investitori FNI de la Sibiu sunt parte a investitorilor FNI din dosarul în care am fost judecată deja, nu sunt alţi investitori. Aceste plângeri trebuiau ataşate dosarului FNI atunci când el s-a judecat. Dar, dacă vor să mă judece din nou, nu au decât, eu nu pot face nimic“, a spus Ioana Maria Vlas.


Ioana Maria Vlas, fostul preşedinte al SOV Invest, a fost trimisă în judecată, alături de alte opt persoane, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru păgubirea a peste 5.300 de foşti investitori la Fondul Naţional de Investiţii (FNI).


Faptele pentru care cele nouă persoane au fost cercetate şi trimise în judecată în acest nou dosar au la bază plângerile investitorilor FNI cu domiciliul pe raza municipiului Sibiu, fiind introduse la organe judiciare de pe această zonă, respectiv fapte de înşelăciune comise în dauna unui număr de 5.363 părţi vătămate, arată procurorii DNA.


Potrivit procurorilor, faptele respective constituie acte materiale din conţinutul aceleiaşi infracţiuni de înşelăciune pentru care cele nouă persoane au fost judecate şi condamnate definitiv în cursul anului 2009, într-o altă cauză, privind activitatea Fondului Naţional de Investiţii.DNA arată că aceste plângeri au rămas în nelucrare la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu un interval de timp îndelungat, fiind declinate la data de 06.03.2008 la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru continuarea cercetărilor, având în vedere modificările legislative intervenite privind competenţa de soluţionare.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG