Dorin Cioabă: „Bercea era prieten şi cu cei de la PSD, şi cu cei de la PDL, se învârtea în cercuri foarte înalte. Nu ştie să scrie, dar era un lider bun“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regele internaţional al romilor, Dorin Cioabă, a declarat vineri, la Sibiu, că prin ceea ce a făcut Sandu Anghel romii au fost „cu 30 de ani împinşi în spate“ şi că nimeni nu va mai vrea să se asocieze acum cu ei.

Dorin Cioabă s-a arătat deranjat de faptul că mai multe posturi TV au difuzat imagini cu tatăl său şi cu preşedinte Traian Băsescu, de la o sărbătoare a romilor de la Costeşti, în timp ce în studiori se discuta despre interlopi. "Nu mi se pare normalo ca familia mea să fie asociată cu astfel de sitauţii, oamenii văd imaginea mamei mele, a surorii mele, şi ne asociază cu reţele de infractori. Nu cred că ar trebui să se dea acele imagini în care tatăl meu apare cu preşedintele şi pe fondul acela se discută tot felul de lucruri", a spus Dorin Cioabă. 

Potrivit acestuia, zvonurile cum că tatăl său, defunctul rege Florin Cioabă, l-ar fi prezentat pe Bercea familiei prezidenţiale nu sunt adevărate. "Atunci, la sărbătoarea de la Costeşti, era o listă cu doar 10 persoane care puteam să fim în preajma preşedintelui. Nu ştiu cum a fost lăsat până la urmă domnul Anghel să ajungă pe scenă, să ofere acel bănuţ de aur doamnei preşedinte. A făcut acest gest şi apoi a plecat la masa lui. La data aceea nu era interlop, nu era infractor, era prieten şi cu cei de la PSD şi cu cei de la PDL, se învârtea în cercuri foarte înalte", a spus Cioabă. 

Acesta a adăugat că îi pare rău că s-a ajuns aici pentru că romii au o simpatie pentru Traian Băsescu, "a fost singurul care a pus vreodată piciorul la o sărbătoare de-a noastră", că în opinia sa tot scandalul cu Bercea a dus romii cu 20-30 de ani înapoi şi că nimeni nu va mai dori să se asocieze cu ei vreodată. 

"Preşedintele nu a stat la masă cu Bercea cum au stat mulţi lideri din PSD, din PDL. Instituţia Parlamentului eu spun că s-a compromis prin chestia asta, să ceară demisia domnului preşedinte, nu cred că domnul preşedinte ar trebui să-şi dea demisia", a mai spus Dorin Cioabă. 

Regele internaţional al romilor s-a abţinut însă să comenteze situaţia în care se află în această perioadă fratele şefului statului. "Nu vreau să comentez, nu ştiu ce a fost acolo, sunt majori, vor răspunde amândoi în faţa legii. Dacă a luat bani să răspundă pentru ei", a mai spus Cioabă. 

Cât despre relaţia familiei Cioabă cu Sandu Anghel acesta a spus că legătura cu acesta a fost una "la nivel politic", că Anghel nu s-ar fi implicat mult timp în comunitate, fiind cunoscut ca un personaj mai degrabă monden, după care a juns să conducă treburile comunităţii de romi din Olt. "Dintr-o dată a apărut la noi şi a zis că vrea să se implice în politică, i-a zis tatălui meu că vrea să se ocupe de romii din Olt. A fost o şedinţă la Prefectură unde a fost şi tatăl meu, l-a numit preşedinte pe judeţul Olt. Într-adevăr nu ştie să scrie dar asta nu l-a împiedicat să fie un lider bun", a mai spus Dorin Cioabă. 

Vă mai recomadăm:

Fraţii Cioabă cer expertiză psihiatrică pentru împăratul romilor, Iulian Rădulescu. 40 de persoane ce ar fi denigrat casa regală, date în judecată

Kallai Csaba, voievodul romilor din Ungaria, spune că îl recunoaşte pe Dorin Cioabă ca rege internaţional al romilor

Fraţii Cioabă s-au împăcat. “Va fi o singură casă regală, pe care o reprezentăm amândoi”. Averea se împarte după moartea mamei lor

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată