Decizie finală, fără drept de recurs, în cazul Pomohaci: „Sarcina preoţiei este prea greu de purtat pentru Cristian Dorin Pomohaci“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La doar o zi de la ultima înfăţişare în faţa judecăţii bisericeşti, Consistoriul Mitropolitan de la Sibiu a decis, fără drept de recurs, că pentru Cristian Pomohaci exigenţele vieţii preoţeşti sunt dificil de îndeplinit, iar haina clericală este prea grea pentru umerii celui care, dacă doreşte, poate rămâne cântăreţ.

Cei cinci membri ai Consistoriului mitropolitan al Mitropoliei Ardealului au finalizat judecata apelului în cazul lui Cristian Pomohaci, fostul preot paroh din Moşuni (judeţul Mureş), în chiar seara zilei de joi, 5 octombrie. O zi mai târziu, decizia a fost aprobată şi de Sinodul Mitropoliei. „Aplică fostului preot Cristian Dorin Pomohaci sancţiunea: «depunerea (destituirea) din slujirea clericală» (pierderea dreptului de a săvârşi lucrări sfinte, de a purta ţinuta clericală şi de a se împărtăşi în altar; cel destituit nu mai este cleric, ci are statut de teolog laic, cu posibilitatea de a desfăşura activităţi social-filantropice, culturale, educaţionale sau de a fi cântăreţ, după caz; activitatea şi conduita sa vor fi evaluate anual de Chiriarh), art. 4 (q) din Regulament. Hotărârea Consistoriului Mitropolitan este definitivă şi irevocabilă (fără drept de recurs)“, se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei Sibiului.

Preoţia – haină grea 

Chiar dacă enoriaşii care s-au declarat fani ai lui Pomohaci au fost în stare să lovească şi cu pumnul pentru acesta, reprezentanţii Mitropoliei Sibiului nu consideră că pentru fostul paroh mai este loc în jurul altarelor. Stilul de viaţă se potriveşte, mai degrabă, cu alte preocupări, mai consideră preoţii sibieni.

„Consistoriul Mitropolitan a constatat că sarcina preoţiei, cu toate exigenţele ei morale, dogmatice şi canonice, este prea greu de purtat pentru Cristian Dorin Pomohaci. De aceea, pentru a-i acorda totala libertate de manifestare în afara ierarhiei bisericeşti de drept divin şi a-şi putea soluţiona problemele juridice din instanţele civile, fără implicarea Bisericii, Consistoriul Mitropolitan l-a degrevat de marea responsabilitate a preoţiei, trecându-l în rândul teologilor laici“, mai arată sursa citată.

Cristian Pomohaci a fost caterisit în cursul lunii iulie, de către Arhiepiscopia Alba Iulia, care a luat în discuţie scandalul coruperii unui minor în scopuri sexuale, cercetat de procurarori şi de care este legat numele fostului preot paroh din Moşuni, totodată interpret de muzică populară. Pomohaci a formulat apel împotriva deciziei de la Alba Iulia, iar în faţa Consistoriului Mitropolitan a ales să se apere singur.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie