Cotizo Draia luptă zi de zi să salveze vieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cotizo este medic de medicină de Urgenţă de 13 ani, şi timp de 7 ani a fost şi medic coordonator în cadrul SMURD Sibiu.

CITEŞTE ŞI:

 Primul centru de permanenţă se deschide în septembrie în Sibiu

Sibienii sunt puţin mai sănătoşi decât restul românilor

După 13 ani de muncă ”la foc continuu”, în cea mai solicitantă specializare, şi anume medicina de urgenţă, Cotizo zâmbeşte şi se declară un om norocos, pentru faptul că, în fiecare zi, vine la serviciu cu plăcere. ”Îmi place foarte mult, mi-a plăcut întotdeauna. Nu înţeleg oamdenii care spun că merg la ”scârbici”, eu merg cu plăcere la serviciu”, spune Cotizo, zâmbind. A ajuns la medicina de urgenţă ”din întâmplare”, atunci când a intrat în rezidenţiat, şi recunoaşte acum, râzând, că jumătate din rezidenţiat s-a gândit să-şi schimbe specializarea. În 1997 însă, a prins o bursă de o lună la Târgu Mureş, iar printre profesori s-a numărat şi un specialist care a ajuns ulterior raportor la Parlamentul European pe probleme de medicină de urgenţă, dar şi medicul Raed Arafat. ”În luna accea mi-am dat seama ce înseamnă acest sector, de fapt”, rememorează Cotizo Draia.  

7 ani, coordonator la SMURD


La finalul rezidenţiatului, a participat la un concurs la nivel naţional, la Bucureşti, ”unde am avut surpriza plăcută să ies primul”, şi a optat pentru Sibiu fiind, din 1 aprilie 1998, medic în cadrul Unităţii Primiri Urgenţe. În 2003, a răspuns unei noi provocări, odată ce pe SMURD s-a introdus o linie de gardă cu medici din Urgenţa Spitalului Judeţean, serviciul funcţionând până atunci doar cu studenţi la medicină. Timp de 7 ani, din 2003 şi până în 2010, a fost medic coordinator al SMURD-ului la Sibiu, iar din perioada respectivă nu va uita cu siguranţă niciodată o intervenţia avută la Apoldu, la linia de cale ferată. Echipajul SMURD a ajuns la un accident cumplit, cu 4 victime, dintre care trei morţi, cel de pe locul din dreapta decapitat iar cel din spate, rupt efectiv în două. Miraculos, o fată de 12 ani, aflată pe bancheta din spate, a supravieţuit, ea fiind luată cu elicopterul şi dusă la Târgu Mureş chiar de către medicul Raed Arafat. 

Pasionat de motoare

În afara serviciului, Cotizo este un pasionat al motocicletelor, dar şi scriitor de literatură science-fiction. Are un Suzuki Savage, cumpărat ”când am început să câştig mai bine, cu împrumut la bancă”, iar din întâmplările memorabile cu motorul prima care îi vine în minte este una petrecută pe defileul Jiului. ”Am reuşit să scap dintr-o întâlnire cu un TIR, m-am strecurat între TIR şi peretele de stâncă, pe defileul Jiului, manevră pe care o recomand oricui, cu condiţia să scape”, spune Cotizo, cu acelaşi simţ al umorului, o altă calitate pentru care este recunoscut.  

Ce-i place

În afara Urgenţei, Cotizo este un împătimit al muzicii rock, şi ascultă de asemenea cu plăcere şi muzică simfonică. Şi este un fan declarat Coca Cola. ”Prefer Coca-Cola rece, îmi place să beau lapte şi ceaiuri, de toate felurile”, spune zâmbind medicul sibian.

Ce nu-i place

De cealaltă parte, urăşte munca de rutină şi nu-şi ascunde antipatia pentru cei aflaţi în prezent la conducerea ţării. ”Aş prefera să nu fac muncă de rutină, nu suport manelele şi nu agreez muzica populară”, adaugă medicul Cotizo Draia.

Întrebări şi răspunsuri

Ce modele ai, în plan profesional?

În primul rând profesorul Zeno Popovici, pentru că era foarte bun ca şi chirurg de urgenţă, apoi medicul Radu Ciuchendea, cu care am făcut internele în timpul rezidenţiatului, medicul Valeriu Moga de pe cardiologie şi medicul Petru Veştemean, de pe ATI.

Ce crezi că ar trebui schimbat la noi, în sistemul de urgenţă?

Cred că ar trebui regândit sistemul de urgenţă, ca să nu cadă în desuetitudine, în a deveni “dispensarul poporului”. Medicul urgentist trebuie să rămână un cadru de elită.

Ţi-e dor de SMURD?

În condiţiile în care funcţionează în momentul ăsta-deloc.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Analiza medicală tot mai cerută de pacienți. „Cunoașterea valorii ajută doctorul să ajusteze agresiv ceilalți factori de risc”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
„Repertoriul movilelor de pământ din județul Timiș” - o parte uitată a istoriei Banatului
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Secretele morții armatei lui Napoleon: ADN-ul dezvăluie cum bacteriile și păduchii au schimbat istoria
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Locul magic pe care puțini turiști au șansa să-l viziteze. Ce spun doi români care au ajuns aici: „De departe, locul nostru preferat”
Cu ce trebuie să dai pe perdele, ca să miroasă ca în camerele de lux ale hotelurilor de 7 stele. Trucul pe care nimeni nu ți-l spune
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO