Copiii din Sibiu sunt „Prietenii Apei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În jur de 500 de lucrări, realizate de copii cu vârste cuprinse între 4 şi 14 ani, de la grădiniţele şi şcolile sibiene, au fost expuse în această dimineaţă în holul Primăriei Sibiu, în cadrul expoziţiei „Prietenii Apei“.

CITIŢI ŞI

Elevii din Sibiu s-au întrecut la badminton

Prin desene, machete, poezii sau cu ajutorul unor lucrări inedite, în care au transformat prăjituri şi bomboane de ciocolată în raci, peşti sau meduze, copiii ai evidenţiat cum au ştiut mai bine importanţa apei în viaţa de zi cu zi.

Expoziţia, deschisă cu ocazia Zilei Mondiale a Apei,va putea fi admirată până la sfârşitul lunii.

Cele mai bune lucrări urmează să fie premiate, în data de 29 martie. Ocupantul locului I va primi 1000 de lei, premiul II va fi în sumă de 700 de lei, iar premiul III, 500 de lei. Acestora li se vor adăuga numeroase alte premii, în produse, dar şi diplome de participare.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune