Consiliul Județean va da bani pentru Voința Sibiu abia la anul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Voința nu poate să beneficieze de ajutor financiar din partea Consiliului Județean Sibiu, pentru că actualmente ar fi o încălcare a legilor în vigoare. Consilierii caută o soluție prin care să se poată totuși de la anul să fie dați bani și celor de la Voința Sibiu.

CITIȚI ȘI:

Fără nocturnă pe ”Municipal” sau pe ”Cutiuță”

Gaz Metan a avut VOINȚĂ cu Sibiul. Mediașul a învins cu 3-0 GALERIE FOTO

Municipalul sibian va avea parte de o tabelă electronică modernă

Consilierii județeni au sutdiat atent legea 350/2005, care spune că autorităţile finanţatoare stabilesc un program anual propriu pentru acordarea de finanţări nerambursabile care se publică în Monitorul Oficial în cel mult 30 de zile de la aprobarea bugetului propriu al autorităţii finanţatoare.

„Pentru că acum au trecut mai mult de 30 de zile, nu putem să hotărâm o astfel de susţinere dar putem la anul să facem acest lucru fără nicio problemă", a explicat președintele Consilului Județean Sibiu, Martin  Bottesch.

Consilierul Daniela Câmpean a propus Consiliului să aloce bani Voinței, prin completarea agendei cultural – sportive. ”Aşa cum am dat bani la handbal, rugbi şi alte sporturi, putem să rectificăm această agendă şi să dăm şi la fotbal” a spus aceasta joi.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews