Cine este noul director numit la Romgaz Mediaş. Fostul şef a fost demis pentru management defectuos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Volintiru

Consiliul de Administraţie al Romgaz Mediaş, cel mai mare producător şi furnizor de gaze naturale din România, l-a demis pe directorul general pentru management defectuos. Locul acestuia a fost luat de Adrian Volintiru.

Consiliul de Administraţie al Romgaz, cel mai mare producator si principal furnizor de gaze naturale din Romania, a decis joi, 14 iunie, numirea lui Adrian Volintiru în funcţia de director general al companiei. Acesta are o experienţă profesională de 18 ani în domeniul energie, petrol şi gaze. Volintiru va conduce Romgaz timp de 4 luni, până la finalizarea, conform legii, a procedurii de selecţie a directorului general pe o perioada de 4 ani.

Potrivit zf.ro, Adrian Volintiru, noul şef al Romgaz, figurează cu un împrumut de 160.000 de euro acordat în nume personal. El are un teren intravilan în Bucureşti, un apartament şi o casă de locuit, dar şi un apartament în Germania. Adrian Volintiru revine la şefia Romgaz, pe care a condus-o între iunie 2011 şi noiembrie 2012. Acesta a mai condus Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Poşta Română şi Vulcan.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei, Corin Emil Cindrea, care a deţinut funcţia de director general interimar, a fost demis pentru management defectuos. Cindrea conduce Romgaz din 14 decembrie 2017, mandatul acestuia fiind prelungit cu 2 luni ultima dată în luna aprilie. Directorul demis lucrează în Romgaz din 1999, unde a fost iniţial consilier juridic, iar ulterior şef serviciu licitaţii, director adjunct direcţia dez­voltare, director direcţia comercială, şef serviciu mana­gement pentru restructurare şi privatizare, director direcţia management resurse umane, director general şi director general adjunct.

Compania Romgaz este admisă la tranzacţionare din anul 2013 pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti şi a Bursei din Londra. Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%. Compania are o experienţă vastă în domeniul explorării şi producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani în 1909, când a fost descoperit primul zăcământ de gaze naturale în Bazinul Transilvaniei la Sarmasel.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei