Ce pot face micuţii de 1 iunie, la Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muzeul Astra, Grădina Zoologică, Shopping City Sibiu dar şi Ferma Şcoală Cornăţel îi asteaptă pe micuţi de 1 Iunie cu programe special pregătite.

În perioada 1 – 2 iunie 2013, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, Complexul Naţional ASTRA organizează în Parcul Tineretului din Sibiu, cea de-a VI-a ediţie a Târgului Naţional de Jucării. Părinţii şi copiii vor găsi aici jucării tradiţionale şi se vor bucura de momente artistice dintre cele mai variate - spectacole de muzică şi de teatru, ateliere de creaţie şi jocuri.

Teatrul Gong aduce în faţa publicului spectacolul Puiul de lebăda, o adaptare după basmul lui Hans Christian Andersen, Răţuşca cea urâtă. Compania Muschetarii din Bucureşti vine la Sibiu cu Povestea porcului,  ale cărei ingrediente principale sunt umorul, muzica şi virtuozitatea actoricească, iar Fundaţia pentru Meşteşuguri din Bucureşti va intermedia în cadrul proiectului Jocul de acasă, o întâlnire specială cu tradiţia. Marionete îmbrăcate în costume populare, vor reaminti legătura afectivă pe care cuvântul "acasă" o stabileşte cu spaţiul unde ne-am născut. Creatori populari renumiţi vor împărtăşi arta decorării turtei dulci, confecţionării de păpuşi, opinci, zgărdane, sau picturii pe sticlă.

Târgul Naţional de Jucării va fi deschis între orele 10:00 – 18:00 atât sâmbătă, 1 iunie,  cât şi duminică, 2 iunie 2013. Înscrierile pentru atelierele îndrumate de creatorii populari se vor face cu o jumătate de ora înainte de începerea acestora. Grupele de lucru vor fi alcătuite din 20 de copii.

Dans, magie şi concursuri la Shopping City

Sambătă, 1 iunie, începând cu ora 17:00, la Shopping City Sibiu se sărbătoreşte Ziua Copilului cu spectacole de dans, ateliere de creaţie, momente de magie, pictură pe faţă şi concursuri cu premii.

Cei mici sunt asteptaţi să pătrundă în lumea magiei alaturi de Magicianul Augustin care le va oferi un super spectacol de iluzionism: numere moderne de magie pentru distracţia copiilor şi a părinţilor, momente de levitaţie, momente de magie cu animale dresate (papagali, porumbei, peşti şi iepuraşi).

Copiii sunt aşteptaţi să îşi exploreze creativitatea în cadrul atelierelor de creaţie. Vor realiza obiecte unice cu răbdare şi îndemanare: felicitari, măşti şi evantaie, vor socializa şi vor putea pleca acasă cu creaţiile realizate de ei dar şi cu amintiri placute.

Tot în acest weekend, în intervalul 10:00 – 22:00 părinţii au şansa să câştige premii pentru cei mici la “Roata Copiilor”. Persoanele care cumpără de minim 50 de lei din magazinele Alexandria Librarii, Andu, C&A, Deichmann, Dinoland, Takko, H&M, Hervis, Humanic, Coccodrillo, Justkiddding, Toyplex  şi se prezintă cu bonul de cumpărături şi cu produsele la Roata Copiilor câştigă garantat unul din premiile puse la bătaie, respectiv ore de joaca la locul de joacă Maciu Piciu, figurine “ferma animalelor”,  sticle de suc, vouchere de cumpărături de 30 şi 50 lei.

Gratis la Zoo

De ziua lor, copiii nu vor plăti taxă de intrare în Grădina Zoologică. Cei mai mici dintre sibieni pot astfel vizita şi învăţa despre cele peste 200 de animale găzduite de Zoo Sibiu.

De asemenea, Serviciul Public Grădina Zoologică Sibiu, în parteneriat cu Universitatea Lucian Blaga, va organiza în ziua de 1 iunie un proiect inedit. Acesta se adresează copiilor cu vârste între 7 şi 12 ani. Concret, studenţi ai Universităţii Lucian Blaga, care se specializează în disciplinele biologie, ecologie şi protecţia mediului vor conduce copiii care doresc să viziteze Grădina Zoologică într-un tur ghidat. Turul va fi urmat de concursuri cu premii pentru cei mici menite să le testeze cunoştinţele despre animale.

Înscrierile pentru turul ghidat se fac în intervalul orar 10:00 - 11:30, turul propriu-zis şi concursurile urmând să se desfăşoare în intervalul orar 11:30 – 13:30.  

Şi Tursib face un cadou celor mici. Ca în fiecare an, în ziua de 1 iunie, Tursib va transporta gratuit copiii cu vârsta de până la 14 ani.

Invitaţie la multiaventură, la Cornăţel

Tot de ziua lor, micuţii sunt aşteptaţi şi la Ferma Şcoală din localitatea Cornăţel. Toată ziua pot participa la circuitul de multiaventură, se pot urca pe panoul de căţărare, se pot plimba cu tractoraşul, calul sau poneiul.

De asemenea, vor avea loc cercuri de aeromodele, pictură, desen şi dans popular, un bibiloatelier de creaţie, ateliere de meşteşuguri şi tradiţii populare din Alţâna şi Arpaş, un atelier de sculptură şi un cerc de chitară. Tot aici vor avea loc un spectacol de dans modern, muzică folk, muzică uşoară precum şi proiecţii de filme pentru copii.