Cazarea în căminele studenţeşti din Sibiu începe sâmbătă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă

Studenţii Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) sunt aşteptaţi, la sfârşitul acestei săptămâni, să-şi ocupe locurile în căminele studenţeşti.

CITIŢI ŞI:

Sibienii au mai multe restanţe la creditele în valută decât la cele în lei

Ce noutăţi aduce recensământul din acest an

Cazarea pentru căminele 1, 2 şi 3 va avea loc pe 1 şi 2 octombrie, la Cantina Studenţească, iar pentru celelalte cămine, la sediul acestora.
Costurile unei camere de cămin pornesc de la 140 de lei şi pot depăşi 500 de lei, în funcţie de cămin. La căminul numărul 3, spre exemplu, un bugetar va plăti 340 de lei, pentru o cameră de două persoane şi 540 de lei pentru a sta singur în cameră.
„Costurile finale vor fi aprobate în cadrul unei şedinţe care va avea loc în aceste zile”, a declarat directorul general administrativ adjunct al ULBS, ec. Ramona Todericiu.
Pentru anul universitar 2011-2012, în cele şapte cămine ale ULBS sunt disponibile 1950 de locuri, plus alte 100 în căminul Transcom, iar numărul total de studenţi depăşeşte 20.000.
Cei care nu vor reuşi să îşi ocupe locul în cămin, pote opta pentru chirie. Pentru un apartament cu două camere  chiria porneşte de la 150 de euro. Preţul unei garsoniere este între 120-150 de euro.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa