Carmina Burana în această seară în Piaţa Mare a Sibiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul „Concerte estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane” a ajuns la final. A VIII-a ediţie a festivalului s-a desfăşurat în perioada 20 iunie - 1 iulie 2011 şi a adus pe scena Filarmonicii sibiene nume de referinţă ale muzicii clasice internaţionale.

CITEŞTE ŞI:

Recital de pian la Filarmonica din Sibiu

Peste 5000 de spectatori au participat la cele 8 evenimente trecute în program. Pe afişul manifestării au fost trecute de la cunoscutele formaţii Brass Quintet, String Quartet, Corul „Indian Springs School” din Alabama, pianistul Moritz Ernst până la apreciatul bandoneonist sud-american Raul Jaurena.

Finalul proiectului apariţine spectacolului „Carmina Burana”. Pe scena din Piaţa Mare va urca Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu, Corul Filarmonicii „Transilvania” din Cluj, tenorul Valentin Racoveanu, soprana Nicoleta Colceiar, baritonul Cristian Ardelean şi dirijorul Theo Wolters. Cele 24 poeme aranjate orchestral de Carl Orff şi reunite sub numele „Carmina Burana” – una din cele mai populare compoziţii muzicale scrise vreodată – vor fi puse în scenă cu începere de la ora 21.

„Am pregătit pentru acest eveniment 2000 scaune ce vor fi amplasate în Piaţa Mare din Sibiu. Ca şi în alţi ani însă toţi cei prezenţi în piaţă vor putea urmări spectacolul. Singura noastră rugăminte pentru cei care şi-au cumpărat bilet este ca, în caz de vreme nefavorabilă, să vină pregătiţi cu pelerine de ploaie pentru ca vizibilitatea să fie bună pentru toţi cei care vor fi prezenţi în perimetrul cu scaune” a precizat Ioan Bojin, director general al Filarmonicii de Stat Sibiu. Accesul publicului în zona cu scaune se va face cu începere de la ora 20.

Spectacolul Carmina Burana ce va fi prezentat la Sibiu este unul din cele mai mari concerte simfonice în aer liber din România, şi va reuni peste 150 de artişti pe scena special configurată pentru acest eveniment deosebit. Spectacolul va fi acompaniat de lumini, lasere şi efecte speciale. Acestea vor marca punctele culminante şi vor completa atmosfera specială creată de această operă muzicală.

Biletele pentru aceste concerte se pot procura de la sediul Filarmonicii de Stat Sibiu (Sala Thalia), în fiecare zi între orele 12-16 sau în seara concertului la intrarea în yonas de spectacol. Preţul unui bilet este de 20 şi 14 lei, elevii, studenţii şi pensionarii beneficiind de o reducere de 50%.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro

Pentru ultimele noutăţi de la Sibiu, click pe imaginea de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție