Borseta cu 12.000 de euro uitată într-o farmacie din Sibiu, găsită. Ce a făcut femeia care a luat-o, ca să scape de urmări VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Femeia căutată de Poliţia din Sibiu care şi-a însuşit fără drept o borsetă cu 12000 de euro Foto captuă video

12.000 de euro, uitaţi într-o farmacie din Sibiu, au fost găsiţi de o clientă care şi i-a însuşit  fără drept. La scurt timp după ce poliţia a cerut ajutorul populaţiei, femeia a fost identificată.

Joi după-amiaza, 16 decembrie, un bărbat şi-a uitat banii şi actele într-o farmacie. Acestea au fost găsite de o femeie care a luat borseta în care se aflau, încercând să atragă cât mai puţin atenţia asupra ei.

Numai că scena a fost imortalizată de sistemul de supraveghere video din unitate, iar o zi mai târziu, vineri, 17 decembrie, Poliţia Sibiu a dat publicităţii imaginile în speranţa că populaţia va ajuta la identificarea femeii. Fapt ce s-a şi întâmplat la scurt timp.

O persoană a recunoscut-o şi a oferit toate detaliile pentru ca aceasta să poată fi găsită. 

„În urma verificărilor efectuate s-a constatat că datele în cauză se confirmă, fiind vorba despre  o sibiancă în vârstă de 51 de ani”, a menţionat purtătoarea de cuvânt a IPJ Sibiu, Elena Welter despre persoana care a luat fără drept borseta de pe tejgheaua farmaciei. 

Aceeaşi sursă a precizat că ulterior, suspecta a fost dusă la Poliţia Sibiu pentru audieri.  

Borsetă cu 12.000 de euro însuşită fără drept de o femeie dintr-o farmacie din Sibiu

Poliţiştii au descoperit cu uimire cum a sperat făptaşa să scape de urmări: a oprit o parte din bani, iar borseta a aruncat-o într-o ghenă din apropierea casei. Şi a motivat că a încercat să ardă o altă parte din bani.

„Ca urmare a cercetărilor efectuate de către poliţiştii de Investigaţii criminale, la domiciliul sibiencei a fost găsită o parte din suma de bani despre care partea vătămată a declarat că se afla în borsetă. Borseta în cauză, documentele şi o altă parte din bani au fost găsite într-un container pentru deşeuri menajere din apropierea imobilului în care locuieşte femeia, aceasta declarând că le-ar fi aruncat în cursul serii trecute, după ce ar fi încercat să ardă o altă parte din banii aflaţi în borsetă”, a completat reprezentanta Poliţiei Sibiu.

În final, au fost recuperate toate documentele şi cardurile bancare ale şoferului uituc şi aproximativ 7.500 de euro şi 1.325 de lei, din cei 12.000 de euro şi 4.000 de lei pe care partea vătămată a declarat că îi avea în borsetă.

Din acest motiv, ancheta penală pentru însuşirea fără drept a bunului găsit va continua, pentru recuperarea prejudiciului şi aplicarea măsurilor care se impun. Cercetările sunt derulate de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale din Poliţia Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Dacă prejudiciul ar fi fost recuperat în totalitate, femeia a fi avut şanse să scape de plângerea penală.

„În acest context, adresăm mulţumiri atât comunităţii sibiene, cât şi mass – media locale şi naţionale, prin intermediul căreia identificarea persoanei în cauză şi recuperarea unei mari părţi din prejudiciu s-au realizat cu rapiditate”, a mai menţionat reprezentanta Poliţiei Sibiu, Elena Welter.

Vă mai recomandăm şi:

Borsetă cu 12.000 de euro, uitată într-o farmacie. Femeia care şi-a însuşit-o este acum căutată de Poliţie VIDEO

Lotul 1 Transcarpaţi al Autostrăzii Sibiu - Piteşti are mari şanse să fie finalizat anul viitor | VIDEO

Mai multe pentru tine:
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
O comună din România va avea un aeroport modern pe 200 de hectare, cu o pistă de 3,5 kilometri
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ce an al schimbărilor este 2026 pentru fragila Prințesă Kate! Previziunile făcute de astrologi i-au înmărmurit pe fanii regali
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG