Avrigeanca Maria Grancea a fost desemnată Bibliotecarul Anului în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Maria alături de câţiva copii premianţi din Avrig. Foto: facebook

Cei mai buni oameni din Educaţie au fost premiaţi aseară, în cadrul unei gale festive organizate de Fundaţia „Dinu Patriciu“. Premiul Bibliotecarul anului i-a revenit Mariei Grancea. Aceasta activează în cadrul Bibliotecii Orăşeneşti Avrig din judeţul Sibiu.

Tineri, profesori, oameni de afaceri şi politicieni, toţi puşi la patru ace, s-au adunat aseară la Sala Unirii a Palatului Parlamentului din Capitală pentru a participa la Gala Premiilor în Educaţie, eveniment anual organizat de Fundaţia „Dinu Patriciu". Dintre invitaţi, printre primii veniţi s-au numărat fostul preşedinte Emil Constantinescu, decanul Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, Liviu Papadima, directorul general al Institutului de Fizică Atomică de la Măgurele, Nicolae Zamfir şi fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu. 

Cinci premii pleacă în Moldova

Câştigătorii premiilor I de la cele cinci dintre cele 11 secţiuni ale Galei provin din Moldova. Astfel, Elevul anului 2010-2011 este Bogdan Baciu, care studiază la Colegiul Naţional „Nicu Gane" din Fălticeni, judeţul Suceava. Tot din Suceava vine şi Daniela Ceredeev, dascăl la Şcoala cu clasele I-VIII din Vatra Dornei, câştigătoarea categoriei Profesorul preuniversitar al anului. La secţiunea Educatorul/Învăţătorul anului, premiul I a fost acordat Mirelei Spiţă, de la Şcoala cu clasele I-VIII „Alexandru Ioan Cuza" din Bacău.

Juriul Galei Premiilor în Educaţie 2011 a acordat titlul de Şcoala anului Colegiului Naţional „Emil Racoviţă" din Iaşi. La fel, Cercetătorul anului vine de la Iaşi. Trofeul a fost înmânat lui Luchian Tudor de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza".La celelalte secţiuni, câştigătorii provin din toată ţara: Studentul anului - Adriana Corina Stanciu, de la Facultatea de Medicină din Bucureşti, Profesorul universitar al anului - Denis Ibadula, de la Universitatea Ovidius din Constanţa, iar Facultatea anului este cea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca. Premiul Bibliotecarul anului i-a revenit Mariei Grancea. Aceasta activează în cadrul Bibliotecii Orăşeneşti Avrig din judeţul Sibiu.

CLICK AICI PENTRU A AFLA TOTUL DESPRE GALA DE MIERCURI

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur