Averea fabuloasă a lui Marcel Piteiu, şeful Romgaz acuzat de fapte de corupţie şi conflict de interese

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marcel Piteiu este acuzat de conflict de interese si fapte de coruptie - Foto Arhiva Adevărul

Lider marcant al PDL în judeţul Sibiu şi cercetat alături de alte 39 de persoane pentru subminarea economiei naţionale în celebrul dosar Interagro, Marcel Piteiu are o avere substanţială.

Potrivit ultimei declaraţii de avere, Piteiu deţine, singur sau împreună cu alte persoane, patru terenuri intravilane, două dintre ele în Mediaş, unul în Sovata şi unul în Bucureşti, şi trei terenuri agricole, două în Mediaş şi unul în Bazna. 

De asemenea, are două apartamente în Mediaş şi unul în Bucureşti, două case în Mediaş, o casă de vacanţă la Sovata şi un spaţiu comercial în Mediaş. Potrivit ultimei declaraţii de avere, Piteiu mai are un autoturism Mercedes S 320 cumpărat în 2008, un ATV şi o remorcă, icoane şi obiecte de cult, tablouri şi bijuterii cu valoare totală declarată de 9.500 de euro. 

Potrivit aceluiaşi document, Piteiu are deschise şapte conturi, depozite bancare sau fonduri de investiţii. În cele patru conturi, deschise în 2003, 2006 şi 2007 avea 54253,94 RON, 24.171, 47 EURO şi 1,755,44 dolari. De asemenea, în cele două depozite bancare deschise în 2005 şi 2006 are 243.517 Ron şi 129.900 de euro, iar în fondul de investiţii, deschis în 2008, are 17.445,24 euro. 

Potrivit documentului, Piteiu era acţionar la două societăţi iar soţia sa, la o societate, iar în anul 2011 a încasat 79.328 de lei din salariu şi indemnizaţia de la Romgaz plus 24.948 de lei de la Asociaţia Patronală Gazprom. În acelaşi an, soţia sa a încasat din salariu de la Romgaz 81.379 de lei. 

Cercetat în dosarul Interagro

Marcel Adrian Piteiu, a fost numit in functia de director general al Romgaz pe 15 ianuarie 2009 printr-un ordin semnat de Adriean Videanu, ministru al Economiei la acea data. Marcel Piteiu a detinut si un mandat scurt de deputat din decembrie 2007 pana in noiembrie 2008.

Piteiu este cercetat, alături de alte 34 de persoane, pentru subminarea economiei naţionale în celebrul dosar Interagro. Potrivit unui comunicat al DIICOT, din 4 ianuarie 2012, ”Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –  Structura Centrală au dispus începerea urmăririi penale faţă de un număr de 40 de persoane, funcţionari publici cu funcţii de conducere din cadrul SNGN ROMGAZ SA, MINISTERULUI ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI MEDIULUI DE AFACERI, AUTORITĂŢII NAŢIONALE DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI - A.N.R.E. şi reprezentanţi ai unei societati comerciale din municipiul Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de complot şi subminarea economiei naţionale,  prev. de art. 167 alin. 1  şi art. 165 alin. 2 C.p.

În sarcina învinuiţilor se reţine că au desfăşurat activităţi infracţionale care au produs un prejudiciu de 126.000.000 USD patrimoniului SNGN ROMGAZ SA şi  bugetului consolidat al statului şi au avut drept consecinţă punerea în pericol a sistemul energetic naţional.

Activitatea infracţională a vizat modalitatea de contractare  de către societatea comerciala a unor cantităţi considerabile de gaze naturale, la preţuri mult diminuate faţă de cele practicate de SNGN ROMGAZ SA, obţinerea de gaze naturale doar din producţia internă, cu eludarea reglementărilor legale în materie precum şi  menţinerea facilităţilor acordate societatii, în condiţiile în care  înregistra datorii semnificative la plata gazelor furnizate.

Se mai reţine că activitatea infracţională a generat imposibilitatea repartizării de către SNGN ROMGAZ SA a rezervelor necesare pentru realizarea programului naţional de înmagazinare şi creşterea importului de gaze naturale, cu consecinţa punerii în pericol a Sistemul Energetic Naţional, ca ramură strategică a economiei naţionale şi subminării economiei naţionale”. 

Cercetat pentru conflict de interese şi fapte de corupţie

Piteiu este acuzat de Agenţia Naţională de Integritate de conflict de interese şi infracţiuni de corupţie. Potrivit ANI, ”în urma evaluărilor efectuate, s-a constatat existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie, de către PITEIU MARCEL ADRIAN, Director general al Societăţii Naţionale de Gaze Naturale ROMGAZ S.A. Mediaş, întrucât, în exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de reprezentant legal al S.N.G.N. „ROMGAZ” S.A. Mediaş, a participat la luarea deciziilor şi a îndeplinit acte, în procesul de atribuire a contractelor de achiziţii publice, prin aprobarea de  referate de necesitate, documentaţii de atribuire, rapoarte şi hotărâri privind desemnarea ofertelor câştigătoare şi prin încheierea de contracte comerciale cu S.C. APROV S.A. Mediaş (societate la care acesta a deţinut, în perioada 2001 – 2005, calitatea de administrator), beneficiul patrimonial obţinut fiind în cuantum de  66.454.374,17 Lei (aprox. 15.218.442 Euro).

În perioada 18.03.2005 - 19.01.2009, PITEIU MARCEL ADRIAN a exercitat, succesiv, în cadrul Societăţii Naţionale de Gaze Naturale ROMGAZ S.A. Mediaş, funcţiile de Director general adjunct (începând cu data de 18.03.2005), Director – Direcţia Explorare (începând cu data de 15.06.2007) şi Director general (începând cu data de 19.01.2009). PITEIU MARCEL ADRIAN a mai deţinut şi funcţia de administrator în cadrul societăţii S.C. APROV S.A. Mediaş, în perioada 07.11.2001 - 25.05.2005.

În  exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, PITEIU MARCEL ADRIAN, în calitate de reprezentant legal al Societăţii Naţionale de Gaze Naturale ROMGAZ S.A. Mediaş, a participat la luarea deciziilor şi a îndeplinit acte, în procesul de atribuire a contractelor de achiziţii publice, prin aprobarea de  referate de necesitate, documentaţii de atribuire, rapoarte şi hotărâri privind desemnarea ofertelor câştigătoare şi prin încheierea de contracte comerciale cu S.C. APROV S.A. Mediaş, societate care, astfel, a realizat încasări în valoare totală de 66.454.374,17 Lei.

Având în vedere cele de mai sus, s-a dispus sesizarea organelor judiciare competente cu privire la posibila săvârşire de către PITEIU MARCEL ADRIAN, Director general al Societăţii Naţionale de Gaze Naturale ROMGAZ S.A. Mediaş, a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută şi pedepsită de Codul Penal al României, precum şi a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie”. 

Mai multe pentru tine:
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”