„Avalanşă” de concerte de colinde în centrul Sibiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colindele vor răsuna în centrul Sibiului în această iarnă

Sibienii şi turiştii care se vor perinda în zilele următoare prin zona centrală a oraşului, vor avea parte, pe scena din Piaţa Mare amplasată în cadrul Târgului de Crăciun de diferite spectacole şi concerte dedicate acestei perioade a anului.

CITIŢI ŞI:

Programul evenimentelor din cadrul Târgului de Crăciun

Colindătorii animă centrul Sibiului, în această iarnă

Concerte de colinde în centrul Sibiului

Numai puţin de opt spectacole şi concerte vor avea loc începând de mâine şi până în ultima zi din săptămână. Seria este deschisă joi seară de către un mini-recital de colinde, de aproximativ 15 minute, susţinut de către elevii secţiei germane ai  Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”.

Tot joi, dar de la ora 19.30, Centrul Istoric va răsuna preţ de jumătate de oră de la colindele cântate de către elevii Colegiului Naţional „Gheorghe Lazăr”. Seara este încheiată de către Corul Bisericesc de la Agnita. Tot în Piaţa Mare are loc de această dată sâmbătă, de la ora 19.00 spectacolul teatral „Întâmplări de Crăciun”, făcut de liceenii de la „Ghibu”.

Duminică este din nou rândul colindelor preţ de 130 de minute. Grupul Vocal Acapella urcă pe scenă de la ora 17.00, iar de la ora 19.00 ceata de colindători „Doiniţa” din Bistriţa Năsăud şi solista de muzică populară Cornelia Ardelean susţin un recital special. Serata este încheiată de corul bisericii Ştefan cel Mare.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare