70 de mii de miei vor fi sacrificaţi în judeţul Sibiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 70.000 de miei vor fi tăiaţi de Paşti, în judeţul Sibiu, cea mai mare parte în gospodăriile populaţiei, dar şi în centre autorizate. Asta susţin reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Sibiu care susşin că aşteaptă încă solicitări pentru autorizarea de noi centre temporare de tăiere.



Conform Mediafax, purtătorul de cuvânt al DSVSA Sibiu, Ioan Penţea, susţine că în judeţul Sibiu, până în prezent, există doar trei abatoare autorizate pentru tăierea mieilor, iar în perioada sărbătorilor de Paşti vor fi autorizate mai multe centre temporare pentru sacrificarea animalelor.

„Estimăm că vor fi sacrificaţi în jur de 70.000 de miei în judeţul Sibiu în preajma sărbătorilor. Desigur, acest lucru depinde şi de condiţiile de export, pentru că anul acesta sărbătoarea este târziu şi mieii vor creşte mari, iar dacă exportul va fi considerat mai bun decât valorificarea pe piaţa internă, numărul de miei sacrificaţi în judeţ va fi ceva mai mic” a declarat Penţea.

Potrivit acestuia, sacrificarea animalelor pentru consum înainte de Paşti va putea fi făcută în abatoarele de la Sibiu, Mediaş şi Bungard sau în centrele temporare care vor fi autorizate după data de 4 aprilie.

„Centre de tăiere cu activitate limitată se vor amenaja în cadrul asociaţilor crescătorilor de ovine, sau la solicitarea unor agenţi economici cu sprijinul autorităţilor locale. Termenul de depunere a solicitării la DSVSA Sibiu de către solicitanţii menţionaţi este de 4.04.2011, dată după care aceste spaţii vor fi verificate de personalul de specialitate şi vor fi autorizate să funcţioneze, timp de zece zile, în preajma sărbătorilor”, a mai spus Ioan Penţea.

El a precizat că autorizarea centrelor temporare se va face doar dacă sunt asigurate spaţii de cazare a mieilor înainte de sacrificare; dacă este asigurată apa potabilă (caldă şi rece), un sistem de canalizare şi dacă sunt facilităţi de colectare a subproduselor rezultate în urma sacrificării şi a materialelor de risc (splina şi ileonul) şi dirijarea acestora pentru distrugere.

În abatoare şi centre autorizate vor fi sacrificate mai puţin de 10.000 de animale, în timp ce la populaţie, pentru consumul din gospodărie, urmează să fie tăiaţi peste 60.000 de miei.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani